22 May 2013

Modificări în regulamentul CQ WW WPX
Pe pagina concursului CQ World-Wide WPX modificările implementate pentru etapele de SSB şi CW din 2013 sunt marcate acum cu roşu. Unele dintre acestea au mai fost anunţate anterior. Cred că nu este inutil ca ele să fie amintite competitorilor YO, mai ales având în vedere recentul incident regretabil în care, ca într-un coşmar care se repetă şi riscă de acum să se banalizeze prin indiferenţa noastră, un cunoscut indicativ YO figurează din nou pe lista celor sancţionate pentru încălcarea regulamentului (putere depăşită în categoria QRP, 1000 de legături), de data aceasta în etapa de telegrafie a CQ WW DX Contest din 2012. Este singura sancţiune pentru exces de putere în concursul la care au participat 6899 de staţii, dintre care 111 din YO. 


Pentru cei care nu ştiu sau poate au uitat, titularul indicativului nu a fost sancţionat în ţară nici până în ziua de astăzi pentru prezentarea a 31 de loguri contrafăcute în Campionatul IARU 2010. Frauda a fost investigată de Comisia de disciplină a Consiliului de administraţie al FRR, care l-a identificat pe făptaş şi a prezentat propunerea de sancţionare preşedintelui FRR Constantin Neacşu. Acesta refuză însă cu obstinaţie semnarea raportului Comisiei de disciplină, fără a oferi comunităţii radioamatorilor YO niciun fel de explicaţii (e drept că nici nu i-au fost cerute de delegaţii la Adunarea generală din aprilie 2013) şi îi eliberează celui în cauză adeverinţe de bună-purtare.

Organizatorii concursului au avertizat din timp că dispun deja de posibilităţile tehnice şi de resursele umane pentru a verifica cu mai mare atenţie logurile concurenţilor şi că vor aplica sancţiuni pentru orice încălcare a regulamentului.

La publicarea în numărul pe aprilie 2013 al CQ Magazine a articolului despre rezultatele etapei de SSB a CQ WW DX 2012 semnat de Randy Thompson K5ZD ei avertizau din nou:
«După cum vă puteţi închipui, îndărătul concursurilor CQ WW lucrează o echipă. O puteţi vedea prezentată pe saitul cqww.com. Avem un grup de lucru care vă ajută să vă prezentaţi logurile şi să le curăţaţi de erori de formatare sau de altă natură care să împiedice verificarea lor corectă. Am beneficiat de ajutorul unor voluntari care au înscris manual 78 de loguri prezentate pe hârtie, astfel ca acestea să poată fi incluse în procedura de verificare. 
Un alt grup lucrează la investigarea acelor loguri pe care le bănuim a fi întocmite pe baza încălcării regulilor. Aşteptăm ziua în care nu vom mai fi nevoiţi să acordăm cartonaşe galbene sau roşii! 

Mulţumiri speciale li se cuvin lui Ken K1EA pentru timpul şi efortul constant dedicat îmbunătăţirii programului de verificare a logurilor, lui John K1AR care se ocupă de programul de plachete şi lui Barry W5GN pentru munca sa de expediere prin poştă a celor 1775 de certificate. Anul acesta avem o nouă echipă de radioamatori care ne ajută. CQ WW a intensificat folosirea SDR-ului (Software Defined Radio) pentru a înregistra întregul concurs pe disc. Aceasta ne permite să «reascultăm» concursul atunci când avem incertitudini privitoare la ceea ce vedem în loguri. Aceste înregistrări s-au dovedit a fi de nepreţuit. Steve N8BJQ a condus echipa SDR, din care au făcut parte ES5PC, OH6LI/OH6BG, HA1AG/HG6N, S50XX/S52X, WZ7I, N4ZR, N6TV, KH6LC şi ZL2HAM. Pentru prima dată avem acum posibilitatea de a verifica «pe viu» dacă un QSO a avut realmente loc şi la ce oră s-a produs!»

Iată modificările din regulament:
IV.(c) Nu depăşiţi limita totală de putere a output-ului corespunzătoare categoriei pentru care aţi optat pe orice bandă. Puterea totală a output-ului pe orice bandă şi în orice moment este măsurată la ieşirea amplificatorului (amplificatorilor) activ(i).

IV.(f) Nu este permisă folosirea niciunui fel de reţea IP destinată recepţiei de la distanţă, inclusiv a receptoarelor controlate prin internet.

IV.(h) Atunci când două sau mai multe emiţătoare sunt prezente pe o bandă este obligatorie folosirea unui dispozitiv care să împiedice prezenţa în bandă a mai multor semnale la un moment dat. Nu este permisă folosirea a două sau mai multor emiţătoare pe o bandă care lansează alternativ apeluri CQ (solicitări de legături).

IV.(i) Nu este permisă corectarea indicativelor din log după concurs prin folosirea oricăror baze de date, înregistrări sau ale metode de confirmare a QSO-urilor.

V.B.(c) Categoria Single Operator ASSISTED QRP (toate benzile sau o singură bandă): Puterea de ieşire totală nu trebuie să depăşească 5 (cinci) waţi.

D (c) Categoria Multi-Transmitter (MULTI-UNLIMITED): Un număr maxim de şase semnale emise, câte una pe bandă la un moment dat. Se pot activa simultan şase benzi. Folosiţi o secvenţă separată a numerelor de ordine pentru fiecare bandă.

X. DIPLOME: Pentru a fi eligibil la obţinerea unei diplome o staţie Single Operator trebuie să prezinte un număr minim de 4 (patru) ore de operare. Staţiile Multi-Operator trebuie să opereze un număr minim de 8 (opt) ore.

XI. COMPETIŢII ÎNTRE CLUBURI: O placă va fi acordată în fiecare an clubului care a realizat cel mai mare scor totalizat din logurile prezentate de membrii săi. Pentru menţionarea clubului în rezultate trebuie să se primească cel puţin trei loguri din partea unui club.

(a) Clubul trebuie să fie un grup local, nu o organizaţie naţională (de ex. ARRL sau DARC).

(b) Participarea este limitată la membri locuind într-o regiune geografică locală sau operând din aceasta (cu excepţia DXpediţiilor la care participă membri care locuiesc în interiorul regiunii geografice definite a clubului). Contribuţii la scorul clubului din scorul total realizat de membrii echipei DXpediţiei se alocă în raport cu numărul procentual al membrilor clubului participanţi la DXpediţie.

(c) Concurenţii la categoria Single Operator pot contribui la scorul unui singur club. Scorurile din categoria Multi-operator pot fi alocate mai multor cluburi în raport cu numărul procentual al membrilor de club care participă la operaţiune. Rugăm înscrieţi numele complet al clubului în logul dumneavoastră.

XII.(e) Instrucţiuni pentru logurile electronice NON-CABRILLO: Dacă nu aveţi posibilitatea de a prezenta loguri în format CABRILLO vă rugăm să-l contactaţi pe directorul concursului pentru a obţine asistenţă în vederea prezentării logului într-un alt format.

XII. (f) Instrucţiuni pentru logurile pe hârtie: Logurile pe hârtie pot fi expediate prin poştă la adresa CQ WPX Contest, P.O. Box 481, New Carlisle, OH 45344, U.S.A.

XV. Termenul-limită: Toate logurile trebuie expediate prin e-mail sau prin poştă nu mai târziu de data de 6 aprilie 2013 pentru etapa de SSB şi 1 iunie 2013 pentru etapa de telegrafie. Logurile expediate după aceste date nu vor fi eligibile pentru nicio diplomă.

(Traducere, adaptare şi prezentare de YO4PX. Sursă: pagina concursului CQ WW WPX)


About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved