***** Francisc Grünberg, YO4PX ***** O pagină dedicată radioamatorilor YO


   CALENDAR 
           DX
            LINKURI UTILE                
                                GHID DE CONVERSAŢIE PENTRU RADIOAMATORI
                            PRESCURTĂRI UZUALE ÎN TRAFICUL DE TELEGRAFIE
                                                         110 PAGINI DESPRE RADIO

23 iunie 2017

Activitatea specială «Ziua independenţei celor 13 colonii originare» ediţia 2017
Între 1 iulie şi 6 iulie toate cele 13 colonii engleze existente în 1776 pe teritoriul Americii de nord vor fi activate de către staţii speciale în unde scurte şi prin sateliţii de amator. 
Acestea vor opera între 1 iulie orele 13.00 UTC şi 7 iulie 2017 orele 04.00 UTC. (6 iulie ora EST)
Vor fi active cel puţin două staţii din fiecare stat-colonie. Vor fi prezente în eter şi super-staţii de concurs, staţii de club cu mai mulţi operatori, echipe de OM-i şi XYL-uri şi câte o staţie QRP din fiecare stat.

18 iunie 2017

Un sandviş de pui KFC în stratosferă
S-a mai auzit despre lansări de baloane care aveau drept încărcătură echipament de APRS şi care transmiteau spre sol date telemetrice. Însă săptămâna aceasta ne pune în faţa unei întrebări existenţiale: «ce să caute un sandviş de pui pe rampa de lansare?». Răspunsul e însă la îndemână: «evident, pentru a ajunge în spaţiu!». Însă nu e vorba de un oarecare sandviş şi nici de un pui ca toţi puii, ci de sandvişul Zinger, personajul principal al unui proiect promoţional al cunoscutului lanţ de magazine fast food KFC (Kentucky Fried Chicken)

14 iunie 2017

Arta conversaţiei în eter
Într-un articol intitulat «Tips for Becoming a Ragchewer» Jarrad Mitchell VK3BL abordează pe blogul său personal un subiect mai puţin prezent în publicistica de radioamator: felul în care relaţionăm cu partenerii noştri de QSO. Evident că nu este vorba în acest caz de legăturile de concurs, care se limitează fortuit la un schimb sec de controale urmate de numere seriale sau alte combinaţii de litere şi cifre prescrise de regulamentele organizatorilor, şi nici de legăturile realizate de vânătorii de DX-uri cu DXpediţionarii activi în zone şi entităţi izolate şi rare. 

08 iunie 2017

Cum să-ţi furi căciula
de Gheorghe Oproescu (Tavi) YO4BKM

                            Moto 1: Măsuri proaste conduc la rezultate proaste.
                                   Moto 2: În situaţie de criză omul alege întotdeauna,
                                                 din multele posibilităţi, pe cea mai proastă.
                                                                                             Murphy

07 iunie 2017

 UN  ZÂMBET  ÎN  ETE (60)
Comentatorul mioritic
Acesta nu este o persoană, ci un personaj colectiv. El evoluează în spaţiul public într-o multitudine de ipostaze care se completează, dar se şi întrec între ele pentru a reuşi să atragă atenţia «spectatorului».

03 iunie 2017

Apă din aer - o tehnologie israeliană
Sub titlul «Israeli start-up extracting water from air, around the world» Jerusalem Post a publicat  la 8 aprilie 2017 un articol semnat de Sharon Udasin:
“Din meleagurile îndepărtate ale Indiei şi până pe aleile mărginite de palmieri ale comitatului Miami-Dade o companie israeliană năzuieşte să realizeze un lucru de neimaginat - să extragă apă curată şi ieftină din aerul pe care îl respirăm.

28 mai 2017

Manualul DX VHF/UHF al anilor ’90 disponibil online
«Lucrarea The VHF-UHF DX Book a fost redactată între începutul şi mijlocul anilor ’90  de noi, o echipă de experimentaţi DX-mani, proiectanţi şi constructori de echipamente, în efortul de a transmite cunoştinţele noastre şi de a stimula progrese ulterioare. Pentru o vreme planul nostru a funcţionat foarte bine, însă pe măsură ce am intrat în era digitală, volumul nemaifiind reeditat, informaţii cu valoare durabilă au ajuns să fie blocate în interiorul paginilor tipărite. Ele puteau  fi considerate ca pierdute pentru noii pasionaţi ai domeniului.

22 mai 2017

Un radioamator pe ruta New York-Paris şi Proiectul Amelia Earhart
Zborul plănuit de Brian Lloyd WB6RQN de la New York la Paris comemorează 90 de ani de la istoricul zbor al lui Charles Lindbergh în 1927 (Charles  Augustus Lindbergh – 1902-1974 -  pilot american de origine suedeză, unul dintre pionierii zborurilor de lungă durată, devenit faimos pentru efectuarea primului zbor solitar non-stop transatlantic).

18 mai 2017

O nouă metodă pentru învăţarea codului Morse
Sub titlul «How to Learn Morse Code – Semiconsciusly» Ingfei Chen a publicat la 1 februarie 2017 în cunoscuta revistă Scientific American un articol interesant despre o inedită modalitate de a deprinde limbajul codului Morse.

13 mai 2017

Baofeng – pro şi contra
Într-un scurt video Johnny L. Twist K5ACL analizează argumentele favorabile şi defavorabile achiziţionării şi utilizării unui transiver portabil din seria Baofeng. Urmează mai jos transcrierea respectiv traducerea materialului audio urmată de prezentarea filmului propriu-zis postat pe YouTube:

05 mai 2017

Prima ta staţie de unde scurte
Sub titlul Choosing a Ham Radio şi subtitlul «Ghidul tău pentru alegerea echipamentului corespunzător» autorul principal Ward Silver N0AX şi coautorii Greg Widin K0GW şi David Haycock KI6AWR se adresează celor care şi-au obţinut recent autorizaţiile, dar în lipsa unor informaţii nu s-au putut decide ce fel de aparatură să achiziţioneze pentru a-şi începe activitatea. Materialul cuprinzător, publicat sub egida ARRL-ului, este împărţit în două secţiuni, tratând în prima parte aparatura de unde ultrascurte, iar în cea de a doua echipamentele destinate folosirii lor în unde scurte .

26 aprilie 2017

Traducerea Ghidului pentru telecomunicaţiile de urgenţă semnalată pe pagina Regiunii a I-a a IARU
«Ghidul IARU pentru telecomunicaţiile de urgenţă a fost redactat pentru a furniza materiale adecvate instruirii radioamatorilor, necesare participării lor la activităţi de urgenţă şi îndrumării radioamatorilor individuali care doresc să-şi îmbunătăţească abilităţile de a participa la astfel de evenimente, sau pur şi simplu pentru a dobândi o mai bună înţelegere a procedurilor.

17 aprilie 2017

Descalificări în concursul CQ WW SSB 2016
În 11 aprilie 2017 a apărut pentru prima dată în media de radioamator ştirea că s-a procedat la descalificarea unui însemnat număr de competitori participanţi în etapa de SSB a marelui concurs CQ WW de anul trecut. Din fericire printre cei sancţionaţi nu se numără niciun indicativ YO:

13 aprilie 2017

Istoria tranzistorului în două videouri documentare
Filmul Tranzistored de 57 de minute, produs în 1999 în regia lui Gary Glassman,  a fost sponsorizat de Fundaţia Alfred P. Sloan, cu intenţia de « a contribui la înţelegerea lumii în care trăim şi a rolului din ce în ce mai important al ştiinţei şi tehnologiei în viaţa de zi cu zi». Filmul rememorează cele mai importante etape ale apariţiei tranzistorului, pe care îl cataloghează ca fiind «probabil ce mai importantă invenţie a secolului XX». În 30 iunie 1948 Laboratoarele Bell au anunţat presei cea mai recentă realizare, destinată să înlocuiască venerabilele tuburi cu vid.

08 aprilie 2017

DX-manul şi tehnicianul

Întrajutorarea dintre radioamatori e proverbială, deşi ea nu figurează înscrisă în mod explicit în vreo lege, în vreun regulament, cod de comportament sau cod etic. Povestea adevărată, narată în documentarul de 22 de minute realizat de Pascal Villeneuve VA2PV, vorbită într-o delicioasă franceză de Quebec şi în engleză, ne înfăţişează prietenia de 35 de ani dintre doi amatori canadieni, pasiunea lor comună şi eforturile unuia dintre ei de a-i reda celuilalt bucuria operării pe benzi în pofida tuturor dificultăţilor şi a loviturilor sorţii. Textul de mai jos este o traducere şi transcriere a coloanei sonore şi a subtitrării, urmat de filmul în cele două versiuni, engleză şi franceză. (YO4PX)

04 aprilie 2017

Adio, insulele Midway şi Kure!
În ziua de 31 martie 2017 insulele Midway şi Kure au fost plasate printre entităţile DXCC eliminate (deleted) de pe lista celor active cu valabilitate din 26 august 2016. Această schimbare s-a produs ca o consecinţă neintenţionată a acţiunii din vara trecută, când fostul preşedinte Barack Obama a extins aria Monumentului naţional al Marinei Papahānaumokuākea pentru a include insulele nord-vestice hawaiene aflate la vest de insula Ni’ihau, transformându-l în cea mai mare zonă protejată aflată sub jurisdicţia Statelor Unite.

01 aprilie 2017


UN  ZÂMBET  ÎN  ETE (59)
Mr. Google Translate

După cum lesne se poate ghici, articolul este ocazionat de ziua de 1 aprilie, care va fi inclus in seria «Un zâmbet în eter» alături de alte 69 de materiale din secţiunea «Umor», accesibile din pagina Sumarul articolelor

Dragi colegi, conştiinţa nu mă lasă nici să dorm. Trebuie să mărturisesc în faţa voastră o faptă care nu ar face cinste nimănui: am publicat recent traducerea unui ghid pentru telecomunicaţiile de urgenţă. Are în original 93 de pagini şi am avut nesăbuinţa de a o semna cu numele şi indicativul meu. Dar vai ... traducerea nu-mi aparţine! Mi-am însuşit-o cu inconştienţă, deşi scrie clar în Tablele Legii: «Să nu doreşti traducerea aproapelui tău». Mă rog, parcă nu era vorba acolo de traducere ci de o parte feminină, în fine, importantă e ideea, că nu trebuie să râvnim la ceea ce nu ne aparţine. Am încălcat această poruncă.  Mea culpa.

28 martie 2017

Antene «ascunse» de unde scurte
Eric Hofer KJ4YZI a postat pe forumul de la QRZ un scurt text şi un video despre folosirea unor antene dipol pentru unde scurte de dimensiuni miniaturale, care pot fi utilizate pentru lucrul în QRP, în portabil şi de acasă. Acestea au o greutate mai mică de 140 de grame şi sunt disponibile în numeroase versiuni. Eric afirmă că ele funcţionează foarte bine şi le păstrează mereu în trusa lui de deplasare şi de urgenţă.  

23 martie 2017

Ghidul IARU pentru telecomunicaţiile de urgenţă în limba română
Am fost întotdeauna fascinat de relatările care descriu abnegaţia şi altruismul cu care radioamatorii se implică în problemele comunităţii în care trăiesc, fie că e vorba de procurarea unui medicament, de găsirea unui călător sau alpinist rătăcit sau rănit, de anunţarea cu promptitudine a unui eveniment neplăcut care ameninţă viaţa şi bunurile locuitorilor unei aşezări. Însă cele mai impresionante sunt fără îndoială acele acţiuni ale radioamatorilor în care ei îşi dedică cunoştinţele, pregătirea şi aparatura pentru a salva sute şi poate chiar mii de vieţi omeneşti, de a aduce alinare celor aflaţi în situaţii disperate, atunci «când nimic nu mai funcţionează».

19 martie 2017

Pocket Prefix şi WSPR World Watch pentru Android
Este o aplicaţie Android creată de Derek Turner G4SWY, gândită iniţial pentru a furniza decodarea prefixelor de radioamator fără conexiune la internet, însă prin modificări ulterioare ea s-a transformat într-un instrument multifuncţional destinat tuturor DX-manilor şi celor pasionaţi de undele scurte.
Pocket Prefix oferă informaţii detailate despre prefixe ale indicativelor, inclusiv activităţi speciale, cluburi, concursuri şi prefixe rar folosite. Aplicaţia afişează entităţile DXCC, continentele, zonele CQ, zonele şi regiunile ITU, poziţia în lista celor mai dorite entităţi DXCC şi ora locală diferită de UTC, precum şi orice alte detalii geografice şi de autorizare care pot fi deduse din prefix.

12 martie 2017

Un emiţător cât o nucă – într-o nucă!
Dan Maloney KC1DJT (K8UYM) publică în 24 februarie 2017 pe pagina Hackaday un articol intitulat «Radioamatorii se înnebunesc după micuţul emiţător» despre realizarea radioamatorului Jarno De Haan PA3DMI care a construit un emiţător pentru banda de 7 MHz într-o nucă. Emiţătorul foloseşte un singur tranzistor 2N3904 şi nu are decât şapte piese – de fapt opt, dacă e să socotim şi nuca … (În limba engleză nucă = nut, care în argou are şi sensul de «nebun» - nota mea, YO4PX). 

09 martie 2017

MiJia, o portabilă de la Xiaomi
Xiaomi, cea de a treia companie producătoare de telefoane inteligente ca mărime din lume a lansat portabila MiJia, despre care Mingchuan Wei BG2BHC afirmă că a generat un mare interes printre radioamatori. MiJia acoperă segmentele de bandă 136-174 MHz şi 403-470 MHz şi poate opera în stare de standby timp de 8 zile, iar costul său se cifrează în jurul sumei de 35 USD (249 yuani). Include şi un radio FM incorporat pe segmentul 87-108 MHz şi se aşteaptă să fie disponibil în China cu începere din 3 martie 2017.

03 martie 2017

Marconi şi hackerul său
Nevil Maskelyne, circa 1903
(Foto credit Royal Institution)

24 februarie 2017

Un interviu cu Andy YO3JR şi Adrian KO8SCA

18 februarie 2017

PicSafari, galeria de imagini a radioamatorilor lumii
Ştiaţi că QRZ are cea mai mare colecţie de imagini din lume legate de radioamatorism? Ca utilizatori frecvenţi  ai QRZ aţi observat fără îndoială că saitul a găzduit dintotdeauna unele imagini frumoase, dar până acum acestea nu au fost adunate laolaltă într-o colecţie de sine stătătoare. Să fim sinceri, există probabil mii şi mii de imagini pe care nu aţi avut ocazia să le vedeţi decât atunci când aţi avut un motiv de a căuta anumite indicative. Păcat, căci o mulţime de imagini superbe nu au fost vizionate vreodată de alte persoane în afară de cei care le-au postat pe paginile lor.

14 februarie 2017

UN  ZÂMBET  ÎN  ETE (58)
Preşedintele Trump şi propagarea
Ewingstead, VT
Nu a durat mult până când recent inauguratul preşedinte Trump şi-a îndreptat atenţia şi spre membrii comunităţii de radioamatori. Luni preşedintele Trump a fost vorbitorul principal al unui banchet co-sponsorizat de producătorul de echipamente Peanut Whistle Transmitters Inc. şi de National Radio Retransmission Legion (NRRL). 

07 februarie 2017

Cine vrea să preia Observatorul din Arecibo?
Viitorul celui mai mare telescop din lume cu parabolă unică a ajuns să fie pus sub semnul întrebării după ce Fundaţia naţională pentru Ştiinţe a Statelor Unite a anunţat recent că acceptă propuneri din partea celor interesaţi să preia activităţile Observatorului Arecibo din Puerto Rico.

03 februarie 2017

Creşte numărul radioamatorilor americani
Comisia federală de comunicaţii a Statelor Unite (Federal Communications Commission, FCC) a creat sistemul VEC (Volunteer Examiner Coordinator) pentru organizarea examenelor de autorizare iniţiale destinate potenţialilor radioamatori şi a oportunităţilor pentru cei deja autorizaţi care prin promovarea unor noi examene doresc accesul la clase superioare de autorizare. 

29 ianuarie 2017

Domeniul .radio pregătit de lansare
2017 este un an important pentru radio. Uniunea Europeană pentru Radio şi Televiziune (UERT) lansează .radio, denumirea unui nou domeniu de tip superior (top level domain, TLD) pentru comunitatea radio, care va schimba treptat maniera în care oamenii pot accesa resursele legate de radio.
.radio poate fi folosit pentru adrese de pagini de internet şi de e-mail şi va fi administrat de UERT cu sprijinul altor uniuni de radiodifuziune din lume.

22 ianuarie 2017

Ecologistul Leonardo DiCaprio şi centrala solară din deşertul Negev
Cunoscutul actor a postat pe reţeaua socială Instagram o fotografie virtuală a viitoarei centrale solare israeliene, pentru care se preconizează construirea celui mai înalt turn al unei centrale termice din lume. «Peisajul arid al deşertului Negev se va asemăna în viitorul apropiat unei imagini desprinse dintr-un film SF», notează DiCaprio şi adaugă

17 ianuarie 2017

Randy Hall K7AGE şi BitX40
Cunoscutul videograf, autor a nenumărate filme demonstrative şi educaţionale destinate popularizării radioamatorismului, a comandat şi a primit cea mai nouă versiune a kit-ului creat de radioamatorul indian VU2ESE. După o scurtă demonstraţie în care Tom Medlin W5KUB reuşeşte o legătură cu o staţie sud-africană cu cei 5 waţi ai unui BitX40 şi o antenă dipol Randy K7AGE procedează în faţa camerei de filmat la aşa-numitul unboxing – desfacerea din cutie (în acest caz din ambalaj) a pieselor componente ale transiverului, la identificarea lor şi la prezentarea rolului acestora în funcţionarea viitoarei construcţii a aparatului.

14 ianuarie 2017

Eterna atracţie a insulei Bouvet
6 decembrie 2016
«Conform unor zvonuri persistente o echipă va fi activă de pe insula Bouvet în 2017. Grupul solicită ca să nu se publice deocamdată informaţii în plus, promiţând însă că va veni cu actualizări complete ale ştirii. De asemenea se sublinează că grupul nu aşteaptă donaţii sau sponsorizări. QRX pentru noi veşti ...»

08 ianuarie 2017

Ameninţarea deşeurilor spaţiale
La 225 de kilometri deasupra noastră se rotesc în jurul planetei o sută de milioane de deşeuri, de la resturi ale unor sateliţi care şi-au pierdut utilitatea şi până la particule de vopsea. Acest gunoi ameninţă viitorul omului în spaţiul cosmic. Adrift (În derivă), un proiect nou şi inovativ apelează la film, sunet şi reţelele de media pentru a ne face să conştientizăm pericolul. Într-o lume care se bazează pe telecomunicaţiile globale furnizate prin intermediul sateliţilor încheierea bruscă şi definitivă a tuturor activităţilor umane în spaţiul cosmic ar echivala de-a dreptul cu o catastrofă.

03 ianuarie 2017

Revista electronică gratuită AntenTop ediţia 2016
A devenit deja o tradiţie prezentarea pe această pagină a ediţiilor anuale ale acestei publicaţii. AntenTop este o revistă electronică gratuită dedicată antenelor şi radioamatorismului, redactată în limba engleză «de radioamatori pentru radioamatori». Cea mai recentă ediţie a revistei, cu numărul 01-2016 are, ca şi ediţiile anterioare, o întindere de circa 100 de pagini. Publicaţia conţine numeroase articole tehnice în domeniul teoriei şi construcţiei antenelor. Ea poate fi accesată la această adresăiar prezentarea numerelor anterioare 01-2012, 01-2013, 01-2014, 01-2015 de aicide aicide aici şi de aici.

30 decembrie 2016

 
*** O pagină dedicată de 7 ani radioamatorilor YO *** 
Ianuarie 2010 - Ianuarie 2017
Tuturor un An Nou cu multe bucurii, 
DX-uri şi sănătate!
Sumarul celor 72 de 
articole publicate în 2016

25 decembrie 2016

Hanuka şi generalul Washington
Iarna anului 1777 a fost aspră, aproape insuportabilă. Soldaţii staţionaţi în Valley Forge nu avea nici cea mai vagă idee de ce se află acolo. Printre ei se număra şi un soldat evreu şi era prima noapte de Hanuka. Când toţi soldaţii din cort dormeau deja buştean el şi-a scos menora şi a aprins o lumânare, a recitat rugăciunile şi s-a aşezat cu ochii aţintiţi pe mica flacără care pâlpâîa voios.

23 decembrie 2016

Reînvierea unui satelit
de Dan Maloney, K8UYM
Sfârşitul anilor ’50 şi începutul anilor ’60 au fost o perioadă tumultoasă în istoria lumii.  Războiul rece dintre Est şi Vest se afla în plin avânt, impulsionând noi iniţiative în domeniul armelor nucleare şi al explorării spaţiului cosmic, de unde porecla dublă a acelor ani: «era atomică» şi «era spaţială». Schimbările din aceste domenii s-au produs deseori «mână-n mână», progresele dintr-o zonă suscitând reacţii în cealaltă zonă. 

19 decembrie 2016

Reglementările Radio ITU la 110 ani (1906-2016)
În ziua de 12 decembrie 2016 Uniunea internaţională de telecomunicaţii (International Telecommunication Union, ITU) a sărbătorit 110 ani de cooperare internaţională între statele-membre în domeniul reglementărilor radio ITU, un tratat internaţional pentru administrarea folosirii spectrului de radiofrecvenţă şi a orbitelor sateliţilor în omniprezentele comunicaţii fără fir.

15 decembrie 2016

UN  ZÂMBET  ÎN  ETE (57)
Atenţie la microcipurile chinezeşti! 
sau
Пропаганда de la Răsărit
«Distrugătoarele Zumwalt al S.U.A. şi HMS Duncan al Marinei Regale britanice s-au transformat în cutii de conserve inutile ca urmare a eforturilor Chinei. Conform agenţiei Eer microcipurile fabricate în China au fost cele care au scos vasele din funcţiune. Experţii militari încearcă să descopere cum s-a putut ajunge la o asemenea defecţiune.

11 decembrie 2016

Amelia Earhart şi renaşterea unui SOS
Amelia Earhart (născută în 24 iulie 1897 şi dispărută în 2 iulie 1937) a fost o pionieră a aviaţiei americane, o militantă pentru drepturile femeilor şi autoare de cărţi.  Ea a fost prima aviatoare care a traversat în zbor solitar Oceanul Atlantic. Pentru realizările sale a fost decorată cu U.S. Distinguished Flying Cross. A stabilit numeroase alte recorduri, a scris cărţi despre experienţele sale de pilot care au devenit bestselleruri şi a jucat un rol important în înfiinţarea formaţiunii The Ninety-Nines, o organizaţie a femeilor-pilot. 

07 decembrie 2016

Prima punte radio peste Atlantic
O activitate specială radioamatoricească va comemora în data de 11 decembrie cea de a 95-a aniversare a primei recepţii radio transatlantice în unde scurte care a avut loc între Greenwich, statul Connecticut, S.U.A. şi Scoţia. O şcoală aflată în apropierea locaţiei originale va găzdui evenimentul. American Radio Relay League (ARRL)Radio Society of Great Britain (RSGB) şi Radio Club of America (RCA) sponsorizează în parteneriat această activitate specială, la care va participa şi Greenwich Historical Society.

02 decembrie 2016

8 videouri educaţionale pentru începători
Nu este pentru prima oară că activitatea clubului britanic Essex Ham şi pagina sa de internet se dovedesc a fi o prolifică sursă educaţională pentru radioamatori, iar pentru mine un bogat izvor de inspiraţie în intenţia mea de a prezenta materiale care ar putea fi utile şi pasionaţilor din YO. O listă a materialelor preluate de pe Essex Ham între august 2013 şi ianuarie 2016 se găseşte în subsolul acestui articol.

23 noiembrie 2016

Un radiator simplu pentru FT-817
de Dan Maloney K8UYM
Ascultaţi benzile de radioamator mai mult timp şi veţi ajunge la concluzia că hamii vorbesc fără încetare. Fireşte că aceasta e doar o aparenţă, pentru că ciclul de funcţionare al unui emiţător într-unul dintre modurile «voice» este de regulă adecvat de scurt. Însă modurile digitale pot lungi ciclul şi pot pune realmente staţia la grea încercare, astfel că acest radiator este o soluţie la îndemână care merită a fi luată în seamă.

18 noiembrie 2016

FT-891, noul transiver portabil de la YAESU

13 noiembrie 2016

Filmul «Frequency»
Dacă în film nu ar fi prezentă imaginea unui beam scăldat de razele unei aurore boreale generată de o activitate solară neobişnuită, dacă nu am vedea un vechi transiver Heathkit resuscitat de acelaşi fenomen straniu, dacă aparatul nu ar înlesni comunicarea prin undele radio dintre un fiu şi tatăl său decedat în urmă cu 30 de ani poate că pentru noi radioamatorii filmul co-produs şi co-regizat de Gregory Hoblit pe un scenariu de Toby Emmerich şi lansat în 2000 nu ar reprezenta mai mult decât încă o peliculă de SF, dramă şi mister printre multe altele care au rulat şi rulează pe ecranele cinematografelor şi ale televizoarelor. 

09 noiembrie 2016

DXpediţia FT4JA în imagini
«După întoarcerea noastră de pe insula Juan de Nova nu ne-am precupeţit eforturile pentru a răspunde diferitelor aşteptări şi solicitări, printre acestea situându-se pe primul loc realizarea cărţilor de confirmare QSL şi expedierea lor prin intermediul circuitului filatelic al autorităţii Teritoriilor australe şi antarctice franceze (Terres australes et antarctiques françaises, TAAF). În acest moment (17 octombrie 2016) ultimele plicuri editate special pentru expediţia noastră sunt pe drum şi trebuie să ajungă la destinatarii lor în zilele următoare.

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved