27 September 2011

Trei radioamatori cumpără Ham Radio Deluxe
Mike Carper WA9PIE, Randy Gawtry K0CBH şi Rick Ruhl W4PC au achiziţionat de la Simon Brown GD4ELI/HB9DRV sursa şi drepturile asupra pachetului de programe Ham Radio Deluxe. Cei trei plănuiesc să continue îmbunătăţirea celui mai cunoscut program pentru radioamatori care există la ora actuală.

25 September 2011

Insula  Rockall, MM0RAI/P, o misiune dificilă
Comunicat din partea lui Patrick, ON4HIL:
«Sâmbătă 24 septembrie, cu o zi mai târziu decât se plănuise, pornim pentru a doua noastră aventură spre insula Rockall, o mică stâncă în Atlanticul de nord.
Plecăm din portul Anvers la bordul vasului Cdt. Fourcault. În timpul celor 4 zile ale voiajului spre EU-189 vom fi QRV cu indicativul ON4ATW/MM.  Ţineţi-ne pumnii să avem vreme bună şi mare liniştită. Vizitaţi saitul nostru pentru a găsi noi informaţii  în tot timpul expediţiei. 

23 September 2011

WorlsRadio Online, 
numărul pe octombrie 2011

21 September 2011

Megaexpediţia T32C pe insula Christmas, Kiribati de est
27 septembrie – 25 octombrie 2011
(Traducere cu completări şi actualizări a articolului «T32C from Christmas Island» publicat în numărul pe martie 2011 al revistei radioamatorilor britanici RadCom)

19 September 2011

După 20 de ani Heathkit se întoarce!
Heathkit Educational System speră să reintre pe piaţa produselor destinate radio-amatorilor la sfârşitul anului 2011. În luna august Heathkit a anunţat că după 20 de ani revine în domeniul construcţiei de kituri şi a solicitat sugestii din partea utilizatorilor. Răspunsul primit de la operatorii radio a convins compania să lanseze mai multe produse pentru radioamatori, pe lângă kiturile destinate altor categorii de clienţi.

17 September 2011

Noua versiune V2.1 de la MDSR
MDSR Development Team (MDSR = prescurtare de la «Modulator-Demodulator Software Radio») a lansat noua versiune a programului său cu facilitate completă RX-TX. Programul este disponibil pe saitul MDSR şi pe grupul Yahoo al echipei, fiind liber la descărcare pentru uz radioamatoricesc. Programul MDSR poate rula pe o platformă Windows, W2000 sau superior (cel mai bine lucrează cu Windows XP).

15 September 2011

Amintindu-ne de YO3AC
Articolul "In memoriam" reprodus mai jos a apărut iniţial la 11 august 2005 pe saitul Radioamator.ro, fiind unul dintre primele materiale publicate de mine pe internet, cu ajutorul d-lui Ciprian Sufiţchi N2YO. Acestui articol i s-au succedat  alte numeroase articole şi lucrări educaţionale în următorii patru ani, în care am beneficiat de colaborarea sa tehnică exemplară şi de sprijinul său moral.  Îi sunt recunoscător pentru aceasta. Articolul a întrunit peste 2500 de accesări. Îl republic pentru cei care l-au citit şi ar dori să-l recitească, dar mai cu seamă pentru noua generaţie de radioamatori care a intrat în rândurile noastre în răstimpul celor 6 ani care au trecut. Cu toţii avem nevoie în viaţă de modele, iar exemplul oferit de viaţa şi munca lui YO3AC merită reamintit şi urmat.

13 September 2011

Antena vestimentară
Se presupune că antena are rolul de a îmbunătăţi comunicaţiile dintre soldaţi şi mobilitatea lor.
Cercetătorii americani au creat antene de radio care pot fi cusute direct în îmbrăcăminte. Echipa de la Ohio State University a construit un prototip folosind film de plastic şi fire metalice. Oamenii de ştiinţă au anunţat în Jurnalul IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers, cea mai mare asociaţie profesională din lume, dedicată progresului tehnologiccă raza de acţiune a sistemului este de patru ori mai mare decât aceea a unei antene convenţionale purtate pe corp. Tehnologia are potenţial de aplicabilitate în numeroase domenii, dar este destinată în primul rând utilizării sale în armată.

11 September 2011

Invitaţie la sondajul celor mai dorite entităţi DXCC
Ca în fiecare an cunoscuta publicaţie THE DX MAGAZINE organizează în această perioadă un sondaj pentru stabilirea celor mai dorite entităţi DXCC. Rezultatele acestor sondaje constituie un important reper pentru DXpediţionari. Coborârea câte-unei entităţi în listă ca urmare a unei expediţii majore este întotdeauna un semn indubitabil al succesului acesteia. 

08 September 2011

Expediţia 4W6A în Timor Leste
16-26 septembrie 2011 
COMUNICAT DE PRESĂ
8 septembrie 2011
Aceasta este al şaselea şi ultimul comunicat de presă de dinaintea DXpediţiei 4W6A.  Coletele cu echipamentul, inclusiv amplifi-catoarele, antenele Titanex V 160E, Hexbeam şi celelalte au părăsit Darwin, Australia la 6 septembrie şi au ajuns cu bine în Dili, Timorul de est (Timor Leste, entitate separată DXCC), în aşteptarea sosirii echipei săptămâna viitoare.

05 September 2011

Cum se construieşte un satelit
Construirea sateliţilor nu e o treabă simplă. Este o muncă complexă, costisitoare, fără a  mai spune că e şi deosebit de laborioasă. De aceea, ori de câte ori NASA construieşte un nou satelit – cum ar fi de pildă misiunea MAVEN pe Marte – savanţii şi inginerii săi fac tot posibilul pentru a se asigura că lucrurile sunt în regulă. Una din fazele cele mai importante ale procesului este verificarea planului, care e controlat şi revăzut, pentru a se vedea  dacă totul este pregătit pentru construirea satelitului.

03 September 2011

Din înălţimea pilonului de la OH8X
Radio Arcala, OH8X este o echipă de radioamatori care îşi dedică eforturile pentru a aduce noutăţi în domeniul pasiunii lor. Printre altele echipa întreţine şi cel mai cunoscut DX Cluster destinat vânătorilor de staţii rare.  Staţia lor de bază este situată în pustietate, aproape de Cercul polar. Au instalat acolo o antenă impresionantă, care le asigură un semnal devastator în benzile de amator cu ocazia concursurilor.
Înălţimea totală este de 100 de metri, greutatea totală de 39000 kg. Se compune dintr-un Yagi cu 3 elemente pentru banda de 1,8 MHz şi un Yagi cu 5 elemente pentru 3,5 MHz. Lungimea boomurilor este de 71 respectiv 60 de metri. 

01 September 2011

SDR-Radio acum compatibil cu modulul FUNcube
Simon Brown  GD4ELI/HB9DRV şi-a optimizat cunoscutul său program SDR-RADIO pentru a-l face compatibil cu modulul SDR AMSAT-UK FUNcube Dongle.
SDR-RADIO.com este o consolă Windows pentru receptoare şi transivere SDR. Proiectată special pentru comunitatea radioamatorilor şi a receptorilor de unde scurte (short-wave listener, SWL), consola furnizează o interfaţă robustă pentru pasionaţii din ce în ce mai numeroşi ai SDR-ului.

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved