12 December 2017

Activitate israeliană WFF în Parcul naţional Shivta
Comitetul Patrimoniului mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru educaţie, ştiinţă şi cultură (The United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization, UNESCO) a declarat Shivta sit al patrimoniului mondial. Ruinele anticului oraş nabatean, ulterior roman şi bizantin, datând din perioada romană timpurie,  sunt situate în deşertul Negev, pe milenarul drum al parfumurilor şi mirodeniilor şi fusese folosit alături de alte fortăreţe construite de nabateeni pentru a proteja exportul mărfurilor sosite din sudul Arabiei şi Orientul îndepărtat spre lumea clasică a Greciei şi a Romei.
Parcul naţional se află pe lista locaţiilor confirmate valabile pentru diploma Faunei şi florei mondiale (World Fauna and Flora, WFF) cu numărul de referinţă 4XFF-032 şi are o îndelungă şi interesantă istorie, prezentată în amănunţime şi cu numeroase imagini pe pagina de internet care se găseşte la această adresă.

(Credit Biblewalks.com)

(Credit Biblewalks.com)


Membri ai «Holy Land DX Group» Shalom 4Z4BS, Mark 4Z4KX, Ruben 4Z5FI, Yulik 4X6HP, Ros 4Z5LA, Vlad 4Z5IW, Arthur 4X4DZ, Alex 4Z4AK şi Jan 4X1VG vor opera din Shivta între vineri 22 decembrie orele 08.00 UTC şi duminică 24 decembrie orele amiezii. Va fi prima activitate din acest QTH, situat în careul Holyland D27BS şi legăturile sunt valabile pentru diploma Holyland.


Ei vor lucra cu indicativul 4X0XMAS şi vor folosi trei staţii în CW şi SSB pe frecvenţele uzuale WFF.

Operaţiunea se înscrie totodată în activitatea «Creştinismul în eter» (Christianity On The Air, COTA), valabilă pentru diploma HOCOTA, care se va desfăşura între zilele de 22 şi 24 decembrie. Detalii despre această nouă diplomă instituită de Israel Amateur Radio Club (IARC) se găsesc pe pagina QRZ.com sub indicativul 4X9XMAS.

(Credit QRZ.com)

Confirmările pentru legăturile cu 4X0XMAS se pot obţine prin LoTW şi eQSL.



 Happy Hanukkah

(Traducere şi prezentare de YO4PX. Surse: IARC, OPDX, pagina Shivta, BibleWalks.com, QRZ.com, YouTube)

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved