15 noiembrie 2017

Prima «naţiune spaţială» a părăsit Terra
Un inedit experiment în domeniul tehnologiei, al diplomaţiei, al guvernării şi al explorării spaţiale – printre alte domenii – a fost iniţiat în mod oficial.
O rachetă orbitală ATK Antares purtând la bord un satelit de tip cubesat botezat Asgardia-1 a fost lansată de la facilitatea aeronautică Wallops din Virginia în dimineaţa zilei de sâmbătă 11 noiembrie 2017. Satelitul, de mărimea unei cutii de carton pentru lapte, adăposteşte în întregime teritoriul autoproclamatului «regat spaţial» Asgardia … Acum Asgardia zboară deasupra capetelor noastre, îndreptându-se spre Staţia spaţială internaţională şi, probabil, spre destinul său singular.
La lansare a participat Igor Ashurbeyli, liderul noii naţiuni autoproclamate. În decursul ultimului an peste 300.000 de persoane au semnat online solicitări de a deveni «cetăţeni» ai noii naţiuni. Până acum principalul privilegiu al cetăţeniei implică dreptul de a încărca date pe Asgardia-1 pentru a fi păstrate în siguranţă pe orbită, se pare că din dorinţa de a le ţine cât mai departe de anostele guverne şi legi ale ţărilor legate de glia Pământului.

Însă cine doreşte cu tot dinadinsul poate examina cu mai mare atenţie clauzele şi condiţiile Asgardiei, pentru a descoperi că acele privilegii se circumscriu totuşi unor legi ale copyright-ului pământean – căci sunt formulate în conformitate cu legislaţia Austriei.

Până acum statutul Asgardiei nu este recunoscut de niciuna dintre ţările reale ale Naţiunilor Unite şi nici măcar nu se încadrează în definiţia de naţiune, dat fiind că din punct de vedere fizic o fiinţă omenească nu poate trăi în Asgardia. Cel puţin deocamdată nu. Viziunea pe termen lung a Asgardiei include înfiinţarea de aşezări în spaţiu, pe Lună şi probabil şi în colonii mai depărtate

                                      Iată simbolurile naţionale ale Regatului spaţial:
                                        
Drapelul 

Stema 
Sigla 

La lansare a participat Igor Ashurbeyli, liderul noii naţiuni autoproclamate. 
Marţi naveta spaţială orbitală ATK a andocat cu Staţia spaţială internaţională pentru desfăşurarea unei misiuni de realimentare de o lună – apoi se va deplasa pe o orbită mai înaltă pentru a lansa satelitul monarhic. «Regatul spaţial Asgardia şi-a stabilit acum propriul său teritoriu suveran în spaţiu», se afirmă într-o declaraţie online a iniţiatorului, în care se precizează:
«Lansarea primului satelit al Asgardiei stabileşte teritoriul suveran al naţiunii în spaţiu şi îndeplineşte toate condiţiile necesare admiterii sale în Naţiunile Unite, printre ele aceea ca în afară de Constituţie, un guvern şi o monedă o naţiune trebuie să dispună şi de un teritoriu. Constituţia Asgardiei a fost votată, moneda sa Solar este înregistrată la Oficiul proprietăţii intelectuale europene, iar formarea guvernului este iminentă.»

«Țara» va fi guvernată de 12 ministere. Acestea vor fi: știință, spațiu, tineret și educație, integrare, informare și comunicare, afaceri externe, comerț și industrie, finanțe; siguranță și securitate, justiție și un al 12-lea minister care va fi ales la sugestia comunității Asgardia de pe Facebook. Miniștrii sunt numiți de către Igor Ashurbeyli până la primele alegeri parlamentare.

Rămâne să vedem dacă activarea satelitului Asgardia-1 vesteşte începutul unei noi ere a cetăţeniei extraplanetare sau evenimentul se va pierde încet-încet în obscuritate odată cu fiecare parcurs circumterestru al planetei noastre şi al celor aproape 200 de naţiuni mai convenţionale.


Igor Ashurbeyli – un vechi nume de nobleţe azeră - s-a născut în 9 septembrie 1963 şi este un om de ştiinţă, om de afaceri şi filantropist rus născut în Azerbaidjan. În 1988 a devenit fondatorul şi primul director general al Socium, iniţial o companie mică de software şi de consultanţă, în prezent un mare holding cu peste 10000 de angajaţi din lumea întreagă.
Sloganul SOCIUM este «Per Socium Ad Astra», care subliniază nevoia de comuniune şi cooperare a omenirii în drumul ei spre stele şi spre explorarea spaţiului. Activ în afaceri şi în domeniul ştiinţei Ashurbeyli nu este afiliat niciunei organizaţii politice, nici vreunei mişcări. El preferă să facă parte din comunităţi ale experţilor, ale oamenilor de ştiinţă, ale profesioniştilor şi ale antreprenorilor.
În 2010 i s-a decernat Premiul de stat pentru ştiinţă şi tehnologie – cea mai înaltă onoare care poate fi obţinută în Rusia de un om de ştiinţă - pentru realizările sale în dezvoltarea şi utilizarea noilor generaţii de sisteme de comunicaţii microtehnologice şi a controlului sistemelor aeriene mobile de apărare. În 2016 a primit medalia de aur a UNESCO «pentru contribuţia sa la dezvoltarea nanoştiinţei şi a nanotehnologiilor».
(Traducere, adaptare şi prezentare de YO4PX. Surse: pagina CNET, pagina Asgardia Space, Southgate AR News YouTube)



 


Poate vreţi să citiţi şi despre

*   *   * 

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved