07 septembrie 2017

Olimpiada însângerată: München 1972
În septembrie 1972 eram la Braşov şi făceam mari excursii cu prietenii posesori de Mobre, micile motorete la modă din acei ani. Tocmai ne întorseserăm dintr-o plimbare din locul pitoresc numit «Şapte scări» şi ne odihneam în curtea unuia dintre amici. Cineva şi-a deschis «tranzistorul» - aparatul de radio portabil - ca să ascultăm postul Europa liberă. 
Cei dovediţi că îl ascultau nu erau prea bine văzuţi de Securitate şi se puteau expune la necazuri – în anii din urmă ai deceniului 8 se spunea totuşi că «poţi să asculţi, numai să nu comentezi» -, ceea ce nu a împiedicat o mare parte a populaţiei ahtiate de libertate să încalce această oprelişte. Tinerii se dădeau în vânt mai ales după emisiunea lui Cornel Chiriac, care se refugiase în Occident şi din iunie 1969 îşi reluase din München vestitele emisiuni de la Radio România «Metronom» şi «Jazz Magazin». În loc de cunoscuta sa voce şi de piesele muzicale pe care le oferea zilnic pasionaţilor din difuzorul radioului se auzi o voce gravă, care pronunţa sacadat un discurs în limba germană, peste care se auzea şi traducerea simultană în limba română. Am recunoscut glasul inconfundabil al lui Noël Bernard, directorul postului, ale cărui editoriale le-am urmărit de atâtea ori, şi ne-am dat imediat seama din traducerea sa că s-a întâmplat ceva extrem de grav. Unsprezece sportivi israelieni au fost asasinaţi în Satul olimpic din capitala Bavariei de către terorişti arabi aparţinând grupului «Septembrie Negru», o facţiune teroristă controlată se pare de Frontul pentru eliberarea Palestinei sub conducerea lui Yasser Arafat. Ulterior am aflat că vorbitorul german era Avery Brundage, preşedintele Comitetului olimpic internaţional. Referindu-se la spiritul olimpic înecat în sângele olimpicilor israelieni el a folosit cuvântul Bruderschaft, pe care Noël Bernard l-a tradus foarte frumos prin «frăţietate». Brundage a mai spus că indiferent de cele întâmplate Olimpiada va continua, «pentru a se demonstra că spiritul olimpic nu se lasă înfrânt de nişte criminali». Unele delegaţii şi-au făcut însă bagajele şi au părăsit Olimpiada.


Stadionul cu steagurile naţiunilor participante şi steagul olimpic în bernă
(Credit Associated Press)

De la Masacrul de la München (clic pentru informaţii detaliate) au trecut 45 de ani, timp în care s-au mai organizat olimpiade, însă memoria celor ucişi acolo a fost prea puţin cinstită şi cu atât mai puţin comemorată. Atentatul a deschis în 1972 era atacurilor teroriste, o eră în miezul căreia asistăm neputincioşi la triumful din ce în ce mai deşănţat al barbariei asupra umanităţii.
Dar iată că după 45 de ani insistenţele de decenii ale rudelor celor masacraţi au dat roade. În München s-a inaugurat în sfârşit un spaţiu memorial dedicat celor unsprezece sportivi care veniseră la Olimpiada din Germania pentru a-şi măsura forţele în spirit de frăţietate sportivă – ca să folosesc traducerea lui Noël Bernard – cu colegii lor de pe toate meridianele şi s-au întors acasă în sicrie acoperite cu steagul Israelului.



Trei dintre ei, Yossef Gutfreund (arbitru de lupte greco-romane), Kehat Schorr (antrenor de tir) şi Andre Spitzer (antrenor de scrimă) erau originari din România. Date despre cei 11 olimpici israelieni la această adresă.

Placă memorială în faţa cvartalului atleţilor israelieni. 
Text în germană şi ebraică:
«Echipa statului Israel a locuit în această clădire în timpul celei de a 20-a ediţii a Jocurilor Olimpice de vară între 21 august şi 5 septembrie 1972. În ziua de 5 septembrie  au avut parte de o moarte violentă (lista numelor victimelor).
Onoare memoriei lor.»

Nu ştiu dacă radioamatorismul este sport sau hobby, însă simt că spiritul radioamatoricesc (ham spirit) este strâns înrudit cu spiritul olimpic, a cărui misiune este «construirea unei lumi paşnice şi mai bune, de înţelegere reciprocă, de prietenie, solidaritate şi fair play. Spiritul olimpic năzuieşte să înspire şi să motiveze tinerii lumii pentru ca aceştia să poată oferi prin sport ceea ce au mai bun în ei. Spiritul olimpic doreşte să insufle şi să dezvolte valorile şi idealurile olimpismului în fiinţa celor care şi-l asumă şi promovează toleranţa şi buna înţelegere, în aceste vremuri tulburi în care trăim, pentru a face din lumea noastră un loc mai paşnic.» (Wikipedia)
Iată traducerea unui articol în limba engleză intitulat «Preşedinţii Israelului şi Germaniei comemorează victimele masacrului de la München din 1972» apărut în 7 septembrie 2017 în publicaţia Israel Hayom cu ocazia inaugurării monumentului:

Preşedintele Reuven Rivlin s-a alăturat miercuri în München omologului său german Frank-Walter Steinmeier pentru a inaugura memorialul dedicat celor unsprezece atleţi şi antrenori israelieni şi ofiţerului de poliţie german care au fost ucişi acum 45 de ani în timpul atacului unui grup de militanţi palestinieni la Olimpiada de la München.
La 5 septembrie 1972 opt membri ai facţiunii teroriste «Septembrie negru» au escaladat gardul nepăzit al satului olimpic din München, au pătruns în clădirea în care era cazată echipa israeliană şi i-au luat pe atleţi ostatici.
Cinci sportivi, şase antrenori şi un poliţist german au fost ucişi în satul olimpic sau în decursul unei tentative eşuate de salvare. Atacatorii palestinieni au cerut eliberarea a peste 200 de terorişti arabi încarceraţi în Israel şi a doi extremişti de stânga deţinuţi în închisorile vest-germane. Israelul a anunţat însă că nu negociază cu teroriştii.
În afară de preşedintele Steinmeier, de Reuven Rivlin şi de soţia sa la inaugurarea noului «Memorial al masacrului de la München din 1972» au participat în Parcul olimpic preşedintele-ministru bavarez Horst Seehofer, supravieţuitori ai masacrului şi rude ale victimelor. Printre cei prezenţi s-a numărat sportiva israeliană campioană Esther Roth-Shachamorov şi Dr. Shaul Ladany, care făcuseră parte din delegaţia olimpică la Olimpiadă, dar au reuşit să se salveze. Ladany este şi supravieţuitor al Holocaustului.

«Am venit aici pentru a închide un cerc, unul care nu poate fi vreodată închis cu adevărat», s-a adresat Rivlin celor prezenţi într-o atmosferă de sobrietate. El a mai amintit că Olimpiada 1972 din München, începută ca o «sărbătoare a bucuriei», prima într-o ţară de când naziştii au găzduit Jocurile în 1936, «s-a transformat într-o Olimpiadă însângerată».
Memorialul, cu acoperişul său îmbrăcat cu un strat de iarbă, este situat în interiorul Satului olimpic şi înfăţişează prin instalaţiile sale multi-media crâmpeie din viaţa atleţilor şi a ofiţerului de poliţie, fiind deschis zilnic publicului.


Reprezentare grafică a memorialului 




«Rudele victimelor şi statul Israel au avut de aşteptat aproape o jumătate de secol pentru acest moment», a spus Rivlin referindu-se la atitudinea critică a familiilor israeliene faţă de faptul că au trebuit să treacă peste patru decenii pentru inaugurarea unui memorial în oraşul în care ei au fost ucişi. «Patruzeci şi cinci de ani a durat până când o delegaţie oficială israeliană s-a putut reîntoarce la locul masacrulului de la München pentru inaugurarea centrului de aducere-aminte şi a unui memorial din Satul olimpic», a spus Rivlin.
El a vorbit de asemenea despre terorismul din zilele noastre: «Centrul pe care îl inaugurăm acum trebuie să fie un mesaj adresat întregii lumi: Nu există nicio scuză pentru terorism. El trebuie condamnat fără echivoc oriunde se manifestă. La Barcelona, la Londra, la Paris, în Berlin, la Ierusalim, pretutindeni în altă parte.»

În discursul său preşedintele Steinmeier a spus: »Memorialul este totodată locul în care Germania trebuie să înfrunte adevărul, acela că nu a fost în stare să asigure siguranţa necesară, că nu a fost pregătită pentru teroare, cu toate că München nu a reprezentat iniţiatorul terorii. Vă datoram de multă vreme acest memorial, în primul rând dumneavoastră, rudelor. Satul olimpic a devenit în 1972 un teritoriu al teroriştilor palestinieni, o scenă pe care ei şi-au manifestat ura faţă de Israel. Aşa ceva nu avea voie să se întâmple. Mai sunt şi acum unii care nu ezită să-şi exprime această ură, însă Germania denunţă răspicat orice formă de antisemitism. Unii ar dori să nesocotească justiţia şi să trăiască întru terorism, însă istoria ne întăreşte sentimentul responsabilităţii Germaniei faţă de Israel.»

Ankie Spitzer, al cărui soţ Andre, antrenorul ei de scrimă a fost unul dintre victime şi Ilana Romano, soţia halterofilului Joseph Romano au întreţinut o campanie timp de decenii pentru iniţierea unei comemorări la ceremoniile de deschidere tradiţionale ale Jocurilor. «Am dorit acest memorial. După septembrie 1972 s-au făcut auzite opinii potrivit cărora noi israelienii am adus războiul în Germania, iar teroriştii au fost sărbătoriţi ca eroi militanţi pentru libertate. Ei au spus că terorismul a fost îndreptat numai împotriva israelienilor, dar se ştie că terorismul ameninţă întreaga lume», a spus Romano.
Timp de ani de zile familiile îndoliate au cerut nu numai un memorial în München, dar şi ca Comitetul olimpic internaţional să-i comemoreze pe olimpicii omorâţi printr-un moment de reculegere în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor olimpice. În cele din urmă preşedintele COI Thomas Bach s-a lăsat cu greu convins ca la Jocurile olimpice din Rio de Janeiro să marcheze tragedia printr-o ceremonie memorială şi un minut de linişte, dar a refuzat să facă acelaşi lucru cu ocazia deschiderii Jocurilor olimpice din Londra în 2012. Bach a participat şi el la inaugurarea de miercuri din München.

În cursul zilei cei doi preşedinţi au vizitat fostul lagăr de concentrare nazist de la Dachau şi după depunerea coroanelor de flori îndoliate au rostit o rugăciune în memoria celor ucişi acolo. Peste 41000 de oameni au murit la Dachau şi peste 200000 au fost închişi în lagăr până în momentul în care acesta a fost eliberat la încheierea celui de al doilea Război mondial. Naziştii au înfiinţat lagărul lângă München doar la câteva luni după venirea la putere a lui Hitler în 1933. Iniţial destinat să funcţioneze doar ca o puşcărie pentru adversarii politici lagărul a devenit un prototip al unei reţele de lagăre de concentrare în care au fost asasinaţi circa 6 milioane de evrei.
Joi cancelarul german Angela Merkel a avut o întrevedere cu uşile închise cu preşedintele Reuven Rivlin.



(Introducere, traducere, documentare, completări şi prezentare de YO4PX. Surse: Israel Hayom, Legacy.com, Destination Munich, Jerusalem Post, New York Times, Google Images, Wikipedia, YouTube)
Comentarii pot fi trimise la această adresă şi vor fi publicate sub articol.

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved