08 iunie 2017

Cum să-ţi furi căciula
de Gheorghe Oproescu (Tavi) YO4BKM

                            Moto 1: Măsuri proaste conduc la rezultate proaste.
                                   Moto 2: În situaţie de criză omul alege întotdeauna,
                                                 din multele posibilităţi, pe cea mai proastă.
                                                                                             Murphy

Cu cât omenirea se confruntă cu situații tot mai dificile cu atât se descoperă din ce în ce mai multe soluții miraculoase care rezolvă marile probleme care ne copleșesc. Ar fi trebuit să scriu „descoperă”, adică între ghilimele, dar aș fi fost nedrept față de puținele idei cu adevărat folositoare și care nu merită să fie amestecate cu multe altele care invadează toate colțurile lumii. Ne confruntăm cu criza resurselor energetice ori cu poluarea produsă de motoarele cu ardere internă? Avem soluția, ușor de înțeles de oricine prin simplitatea ei: automobilul electric, oricine poate vedea că nu intră strop de petrol în el! Termocentralele poluează? Există tehnici de producere a energiei din resurse eoliene, poate cele mai ieftine, deoarece nu necesită amenajări foarte costisitoare precum barajele, cazanele de abur, instalațiile-anexă, mai există și reactoarele nucleare cu un randament mult mai ridicat. Nu se generalizează prea repede aceste resurse? S-a găsit și explicația: operatorii de pe piața petrolului, atâta cât a mai rămas, pun piedici, altfel s-ar vedea fără pâinea lor albă cea de toate zilele dacă nu s-ar mai cumpăra petrol. Ne confruntăm cu criza lipsei de apă? O scoatem și din piatră seacă, deoarece apa există, la nevoie o vom aduce de pe asteroizi, numai că și aici avem nevoie de instalații și tehnologii mai puțin convenționale. Ne confruntăm cu seceta și deșertificarea terenurilor altădată mari producătoare de resurse alimentare? Recurgem la irigații, tot mai multe irigații, - procedeu verificat de mii de ani în Delta Nilului - tendința actuală la nivel mondial este de a folosi irigarea la peste jumătate din terenurile destinate agriculturii, se tinde chiar spre 100%, cu rezultate extraordinare în privința productivității, dar pentru care trebuie iarăși tehnologii și instalații. Trebuie multe, trebuie multe lucruri noi, dar toate aceste mijloace tehnice există, ba chiar se pare că prisosesc din moment ce sunt oferite prin toate mijloacele publicitare, deci nu putem spune că ducem lipsă, din contra, știința și cercetarea de azi ne oferă mijloace care le întrec pe cele de acum patru decenii – când au început toate aceste păcătoase de crize – cu mult mai mult decât întreceau mijloacele tehnice de atunci pe cele ale Evului Mediu. Se oferă chiar și susținere financiară nerambursabilă celor care se dotează cu astfel de echipamente. Atunci, de ce noile tehnici și tehnologii nu se aplică în ritm mai accelerat și continuă să persiste și să se aprofundeze deșertificarea, lipsa apei, poluarea, schimbările climatice? Nu cumva este ceva „putred” aici?

                                          (Credit foto: Dyler.com.cars)

Automobilul electric. Aparent nepoluant, oricine vede că în el se bagă curent electric, iar când rulează pe șosele nu scoate gaze care distrug mediul. Asta la o analiză superficială, aș putea spune chiar profană. Dar este suficient să ne întrebăm de unde vine curentul electric care se înmagazinează în automobile și să facem puțină documentare pentru a răsturna orice avantaj și a-l transforma într-o catastrofă. Iată, pentru început, un calcul foarte simplu, cu noțiuni însușite la nivelul primei clase de liceu. Pentru comoditate voi alege valori cu care se poate opera ușor, dar care să fie acoperitoare în raport cu realitatea. Să ne imaginăm că un milion de autovehicule (în România sunt chiar mai multe) ar rula fiecare în medie 5 ore pe zi ducând la o valoare de 5 milioane de autovehicule-oră care rulează zilnic (în realitate această medie este mai mare). Dacă oricare din cele un milion de autovehicule ar dezvolta în fiecare din cele 5 ore o putere medie de 50 C.P. (cca 37 kW, în realitate ar fi mai mult dacă ne gândim și la transportul de marfă) s-ar consuma zilnic o energie de 5 milioane autovehicule-oră înmulțit cu 37 kW/autovehicul, adică 185 milioane de kWh. Pe parcursul unui an asta însemnă să înmulțim cu 365 și rezultă 67525000000 kWh (67,525 TWh, terawați-oră). Producția medie de energie electrică a Românei din ultimii ani s-a situat între 65 și 80 de TWh. Rămâne să ne mai gândim acum la consecințele electrificării transportului rutier: ce va mai rămâne pentru industrie, consumul casnic, transport feroviar, agricultură? Pentru că producția arătată mai sus acoperă tocmai aceste consumuri, excedentul care se exportă nu este mai mare de 10%. În alte țări lucrurile nu diferă prea mult, ele au capacități de producere a energiei electrice construite la nivelul consumului actual de la ei, fără a lua în considerare viitoarele automobile electrice care depășesc cu mult mediile din România. Să mai adăugăm acum și alte date, că în realitate autovehiculele din România consumă mai multă energie decât aceea arătată în calculele de mai sus. Că energia este stocată în baterii care după câțiva ani își pierd capacitatea, sunt greu (chiar imposibil) reciclabile și extrem de toxice pentru mediu dacă sunt depozitate necorespunzător. Unde și cine le va depozita și procesa? În aceste condiții, de ce automobilul electric? O explicație ar fi că resursele financiare procurate prin comercializarea lui vor fi investite în a crea adevăratul automobil electric care să nu aibe tarele celui care se oferă acum, de care trebuie să se deosebească într-un mod încă de neimaginat. Altă explicație nu găsesc, cea expusă ar arăta bună-credință în ce privește intențiile producătorilor. O explicație de rea-credință ar fi că se profită de criză pentru a mai vinde ceva care să aducă venituri folosindu-se o publicitate falsă. Pentru că este fals să afirmi pe toate canalele media că automobilul electric nu poluează, în cazul său poluarea s-a mutat de la țeava de eșapament la coșul termocentralei. Acesta poluează într-o măsură mult mai mare, deoarece din energia produsă în centrale o parte de cel puțin 10-15% se pierde pe liniile de transport, pe transformatoare, prin randamentul bateriei de acumulator, bilanțul energetic este inferior situației în care s-ar arde combustibilii fosili direct în automobil. Să fie o soluție alternativă, în paralel cu autovehiculele clasice? Soluție încurajată prin subvenții și facilități fiscale, chiar dacă poluează mai mult la producătorul de energie electrică? Nu cumva producătorii profită de excedentul de resurse financiare acumulate în economie și pe care nu pot pune mâna decât indirect, găsind o motivare ocolitoare în care intențiile lor să fie mai greu vizibile, adică subvenționarea unei producții care nu aduce nimic avantajos? Să contăm pe centralele solare? Pe centralele eoliene? Sunt departe de ce ar trebui să fie, produc prea puțină energie, dar produc și mult mai multe alte pagube, le voi arăta mai jos. Hidrocentralele? Sunt puternice, dar ponderea lor este redusă și se folosesc mai ales la vârf de sarcină. Centralele atomoelectrice? Ar fi o soluție, numai că ar trebui de sute sau de mii de ori mai multe decât sunt acum, cine și când le va construi? Cu ce resurse financiare, materiale și energetice? Cu ce garanții de securitate? Iată de ce, în pliză criză energetică și de poluare, automobilul electric este un fel de a-ți fura căciula. La care suntem împinși deoarece se contează pe presupunerea că prea puțini înțeleg cum stau lucrurile.


   (Credit foto: Jerusalem Post)

   (Credit foto: Eco.magazin)
          (Credit: Motan.ro)

Centralele solare și eoliene. Sunt cu adevărat o alternativă nepoluantă la producerea de energie electrică, dar trebuie cântărite toate efectele acestora. Pentru puteri instalate reduse, cum ar fi alimentarea unei stații meteo, a unui releu de telecomunicații sau altor consumatori pentru care centrala trebuie să aibe o putere instalată de maxim zeci sau sute de W se pot evidenția avantaje. Cu condiția ca materialele folosite să nu coste foare mult în comparație cu o simplă alimentare de la rețeaua electrică (stâlpi, conductori), adăugând și economia de energie electrică pe durata a câțiva ani cel puțin. Dar la puteri mari (asta înseamnă suprafață mare, nu neapărat din cauza randamentului scăzut al convertoarelor de energie ci din cauza densității reduse de energie furnizată de Soare pe metru pătrat) încep să apară probleme. Sub panourile solare este puțin probabil să mai crească ceva ca lumea, din cauza iluminării reduse. Deci nu recolte, nu pășuni. Ar fi avantajoase pe terenuri aride, dar numai la prima vedere deoarece apare și aici ceva. Energia solară nu mai încălzește solul, ea este preluată de panouri sau de oglinzi spre a fi convertită în electricitate. Deci nu mai apar aceiași curenți de convecție a aerului și, dacă suprafețele astfel amenajate sunt foarte mari, se poate schimba regimul curenților atmosferici, a vânturilor, o mare arie deșertică sau aridă echipată cu astfel de captoare ar putea face să nu mai plouă undeva la mii de km distanță, sau altundeva să plouă prea mult. Folosirea centralelor solare este încă prea puțin răspândită ca să se obțină efectele defavorabile, dar ce se va întâmpla dacă ele se vor înzeci sau însuti? Va trebui să renunțăm la grădini, la pășuni? Vom produce alte schimbări climatice?
Centralele eoliene nu distrug vegetația de sub ele, dar influențează în alt mod. Fiind mult mai eficiente decât centralele solare ele „extrag” din energia vânturilor un procent destul de ridicat. Potențialul vânturilor este astăzi exploatabil până la cca 50% din valoarea lui. Ce se va întâmpla cu clima dacă mare parte din vânturile de acum vor fi diminuate la jumătate prin transformarea lor în energie electrică? Vor mai fi transportați norii de ploaie unde erau transportați până acum? Mai apar și alte efecte. De exemplu, vor mai răcori brizele mării localitățile de pe țărm dacă o parte din ele nu mai transportă aer răcoros sau umed dinspre mare deoarece devine energie electrică? În spatele pădurilor de centrale eoliene multe plante nu se mai polenizează, uneori la sute de km depărtare, deoarece vântul, purtător și de polen, își reduce eficacitatea. Fapt deja constatat în Asia. Așadar, cât de mult putem conta pe centralele solare sau eoliene? Dacă s-ar da curs tuturor ofertelor făcute din interes pur comercial (sute de oferte!!!), cine ne va mai pune vreodată o căciulă nouă pe cap dacă pe cea de azi ne-am furat-o?

        (Credit foto: Wikipedia)

Irigațiile. Benficiul lor este cunoscut din Egiptul antic, dar atunci ele se produceau pe cale naturală, prin revărsări ale apelor și nu prin redistribuirea lor pe cale artificială, erau în echilibru cu natura. O suprafață irigată devine o suprafață umedă din care se evaporă apa în atmosferă. Fie direct de la suprafața solului, fie, în măsură mai mică, prin transpirația plantelor dacă se irigă direct la rădăcină. Devine așadar o suprafață care intră în ceea ce se numește circuitul apei în natură (suprafețe de apă-evaporare-nori-vânturi-ploi-râuri-suprafețe de apă). Cât se va modifica acest circuit dacă astfel de suprafețe devin importante ca mărime? Vom pierde mai mult decât vom câștiga? Vom iriga la noi pentru a combate deșertificarea provocată de alte accidente produse tot de om, dar vom produce inundații sau secete în alte locuri? Altă căciulă de furat. Cine hotărăște a cui va fi?

   (Credit: Wikipedia)

Resursele de apă. Apa se găsește pretutindeni, chiar și în Cosmos. Chiar și în aerul de deasupra nisipurilor din deșerturi. Într-un film de acum cca 50 de ani, „Femeia deșertului”, nu serialul din zilele noastre, se producea apă de băut în plin deșert săpând o groapă în nisip, acoperind-o cu o pânză (propria cămașă), se așează o piatră în mijloc pentru a-i da o formă conică și se pune pe fundul gropii un vas chiar sub vârful conului. Dimineața apărea apa de condensare care se aduna picătură cu picătură în vasul din groapă, suficientă pentru situații-limită. Și azi există instalații care produc apă în aceeași manieră, folosind același principiu al condensării, dar cu eficacitate mult sporită. Care se oferă spre vânzare liberă, către oricine și cu orice productivitate. O groapă în deșert sau o instalație care poate produce zeci de litri de apă pe zi nu ar putea fi prea periculoasă, dar ce s-ar întâmpla dacă s-ar extrage din aer zeci sau sute de tone de apă pe zi? Ce umiditate vor mai transporta curenții de aer? Pentru că ei nu sunt cu totul uscați nici măcar în deșert, au o cantitate mică de vapori de apă dar tot au ceva, față de nimic. Ce modificări climatice vor produce? Deja au început să se fure prea multe căciuli.

   (Credit: Shutterstock reprodus de Adevărul de Cluj)

Societatea manipulată. Calea spre studii tot mai înalte – universitare, postuniversitare, doctorale – este tot mai deschisă și tot mai accesibilă unui număr tot mai mare de persoane care o urmează de multe ori din orgoliu, din moft, din oportunism, nu neapărat din ce se numește chemare. Asta face să crească numărul deținătorilor de atestate fără acoperire în diferite domenii, dar al căror cuvânt este speculat de alții fără ca măcar cel implicat să-și dea seama. Acum 40 de ani am fost martor la o aberație tehnică. Eram profesor la Institutul de Învățământ Superior din Pitești, printre studenții de la seral era și un mecanic auto, cuprins de microbul inventicii, căreia i se făcea atunci mare publicitate dirijată de CNST cu a lui președintă de renume mondial. Acest student a venit la mine – dar si la alți colegi – cu o „inovație” fantastică. După el, generatorul electric al unui motor de automobil (alternator sau dinam) are puțini consumatori pe timp de zi. Deci surplusul de curent poate fi folosit să facă electroliza apei iar hidrogenul rezultat să fie ars în motor, reducând consumul de benzină. Cu niciun chip nu înțelegea că surplusul de curent nu există decât în măsura în care este necesar să fie consumat, nu produs, că pentru electroliză trebuie produs curent suplimentar care consumă benzină în măsură mult mai mare datorită randamentului. Ne-a „turnat” la partid că suntem invidioși pe deșteptăciunea lui. Asta nu a fost prea grav, grav a fost că a avut acest curaj deoarece erau și din cei care, mai puțin atenți sau mai puțini pregătiți în detalii tehnice, îi dădeau dreptate. Mai ales în plină campanie care promova tripla calitate de muncitor-student-inventator în contra intelectualității rasate și retrograde. Acum câțiva ani am mai avut de analizat o „inovație” a unui „specialist” făcut tot la apelul de seară. După el o sobă cu lemne sau cărbuni, dacă tot produce căldură, de ce să nu fie preluată căldura cu un schimbător cu țevi și apă care să încălzească prin calorifere și alte camere, cu același consum de lemne? Că tot se produce căldură. Nu putea înțelege că, pentru a produce energie termică suplimentară, trebuie arse mai multe lemne. Sau invers, la același consum de lemne căldura degajată de sobă în mediul din apropierea sa s-ar fi diminuat cu căldura distribuită în alte camere. Am mai cunoscut și un inventator dintr-o mare fabrică din România care nu găsea înțelegere la un proiect de pompă hidraulică cu randament energetic peste 100%, îl tot plimba pe la tot felul de comisii. Așa cum apare azi în reclamele unor centrale termice în condensare care ar avea un randament de 102%-105%. Adică produc mai mult decât consumă! Este evident o gogoriță bine croită, această valoare peste sută ar putea apare în comparație cu o centrală termică clasică, considerând centrala clasică la nivelul de 100%, este deci un randamant relativ, inventat în scop comercial. Dar care speculează o stare de fapt: o pregătire tehnică subțiată și diluată, care face ca societatea să înghită ce i se oferă printr-o publicitate masiv susținută financiar în contra slabelor șanse de a se face ascultați niște „coate goale” de oameni de știință care cunosc cel mai bine cum stau lucrurile, deveniți un fel de Casandre ale lumii moderne și care nu mai sunt crezuți nici măcar de discipolii lor, fie din nepricepere, fie din interes.

Dacă există specialiști care să „nască” astfel de aberații, din prostie sau din interes comercial, de ce să ne mai păzim căciula? Fiindcă, orice am face, tot va trebui să ne-o furăm. Dar, după aceea?       

Comentarii pot fi trimise la această adresă şi vor fi publicate sub articol.)    

*   *   *

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved