13 April 2017

Istoria tranzistorului în două videouri documentare
Filmul Tranzistored de 57 de minute, produs în 1999 în regia lui Gary Glassman,  a fost sponsorizat de Fundaţia Alfred P. Sloan, cu intenţia de « a contribui la înţelegerea lumii în care trăim şi a rolului din ce în ce mai important al ştiinţei şi tehnologiei în viaţa de zi cu zi». Filmul rememorează cele mai importante etape ale apariţiei tranzistorului, pe care îl cataloghează ca fiind «probabil ce mai importantă invenţie a secolului XX». În 30 iunie 1948 Laboratoarele Bell au anunţat presei cea mai recentă realizare, destinată să înlocuiască venerabilele tuburi cu vid.
Partea a întâia a filmului este dedicată Laboratoarelor Bell şi momentului în care în 30 iunie 1948 este anunţată noua invenţie. Se pare că nici măcar inventatorii săi nu şi-au imaginat revoluţia pe care mica piesă prezentată presei o va declanşa, producând schimbări rapide în domeniul afacerilor, al educaţiei şi al culturii, la extinderea orizonturilor umanităţii spre alte lumi.


John Bardeen, William Shockley şi Walter Brattain în Laboratoarele Bell, 1948

Al doilea film documentar despre istoria şi descoperirea tehnologiei transistorului, intitulat Pocket sized – A documentary on transistors, cu o durată de 10 minute. a fost produs, narat şi editat de Lucas Souza şi a fost prezentat în premieră în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei naţionale a istoriei din 2013.





(Prezentare de YO4PX. Sursă: YouTube. Comentarii pot fi trimise la această adresă şi vor fi publicate sub articol.)


*   *   * 

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved