12 March 2017

Un emiţător cât o nucă – într-o nucă!
Dan Maloney KC1DJT (K8UYM) publică în 24 februarie 2017 pe pagina Hackaday un articol intitulat «Radioamatorii se înnebunesc după micuţul emiţător» despre realizarea radioamatorului Jarno De Haan PA3DMI care a construit un emiţător pentru banda de 7 MHz într-o nucă. Emiţătorul foloseşte un singur tranzistor 2N3904 şi nu are decât şapte piese – de fapt opt, dacă e să socotim şi nuca … (În limba engleză nucă = nut, care în argou are şi sensul de «nebun» - nota mea, YO4PX). 

Care este lista minimă de materiale pentru construirea unui emiţător radio funcţional? Se pare că poţi scăpa ieftin cu una care conţine doar şapte piese – fără a mai pune la socoteală nuca. Însă oricum ar fi, de o nucă tot ai nevoie.
Unor radioamatori le place cu adevărat provocarea QRP-ului – utilizarea de bunăvoie a emiţătoarelor de putere mică cu scopul realizării unor legături la distanţă cât mai mare. Am scris anterior despre lumea QRP-ului şi am observat că deşi aparatura QRP nu aruncă în eter prea multă energie aceasta nu înseamnă că trebuie să fie cu tot dinadinsul simplă. Unele dintre emiţătoare sunt chiar foarte complexe şi utilizează diferite scheme de modulaţie, chiar şi moduri digitale.

Însă micuţul emiţător al lui Jarno PA3DMI, dotat cu un singur tranzistor 2N3904, nu e în stare decât cel mult să transmită telegrafie folosind modulaţia de undă continuă (continous wave, CW). Dar dacă luăm în considerare faptul că o face din interiorul unei nuci nu prea avem dreptul de a ne arăta nemulţumiţi ...

Cele două jumătăţi ale cojii sunt unite între ele şi conţin o bucăţică de placă perforată pentru găzduirea unui simplu oscilator pe cuarţ. Prototipul a fost acordat în afara «carapacei» şi, evident, bateria de 9 volţi este externă, însă în afară de asta totul se află în nucă.  

Am dori să-l vedem pe Jarno adăugând şi un arc balamalei şi nişte contacte aplicate pe jumătăţile carcasei, pentru a nu mai fi nevoie să se apeleze la un manipulator. Atunci, cine ştie, pentru radioamatorii pasionaţi de construcţii şi de telegrafie manipularea în stil «castanietă» ar putea deveni ultimul răcnet în domeniu.



 (Prezentare ;i adaptare de YO4PX. Sursă: pagina Hackaday, YouTube. Comentarii pot fi trimise la această adresă şi vor fi publicate sub articol.)

Alte articole de Dan Maloney KC1DJT (K8UYM):
*   *   * 

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved