04 July 2016

Ravagiile semnalelor radio nedorite
«Cât de mare este dezastrul provocat de semnalele radio nedorite? Consiliul consultativ pentru tehnologie (Technological Advisory Committee, TAC), un grup consultativ al Comisiei federale pentru comunicaţii a S.U.A. (Federal Communications Commission, FCC) încearcă să dea un răspuns la această întrebare. După câte se pare zgomotul din spectrul radio se amplifică, dar nu ştim cât de mult.» Acesta este titlul respectiv subtitlul articolului publicat pe pagina Ars Technica UK sub semnătura lui Jon Brodkin la 22 iunie 2016.

FCC caută să determine gradul de deranj provocat de zgomotul radio. Numeroase echipamente emit energie de radiofrecvenţă care se poate interfera cu serviciile radio şi poate creşte nivelul «pragului de zgomot al spectrului radio», în esenţă suma tuturor semnalelor nedorite. Comisia plănuieşte să studieze modificările survenite în acest prag al zgomotelor provenind din surse umane în decursul ultimilor 20 de ani.

Se consideră în general că «nivelul de zgomot din spectrul radio creşte în măsura în care creşte numărul dispozitivelor folosite care emit energie radio», însă FCC spune că din punct de vedere cantitativ nu a găsit prea multe date care să vină în sprijinul acestei afirmaţii. Ca un prim pas pentru studiul pe care doreşte să-l realizeze Comisia s-a adresat săptămâna trecută publicului cu un detaliat chestionar căutând să stabilească pe baza răspunsurilor colectate impactul şi anvergura fenomenului însuşi.

Cu toate că există deja reglementări care limitează emisiile de energie RF, nu toţi parametrii dispozitivelor utillizate sunt reglementaţi în mod egal. Investigaţia menţionează faptul că «radiatorii incidentali» nu sunt supuşi prea multor reglementări şi îşi pune întrebarea: «ce fel de eforturi ale guvernului, ale industriei  sau ale societăţii civile ar fi adecvate pentru a diminua zgomotul pe care aceştia le produc?»

«Zgomotul din spectrul radio este generat de o multitudine de tipuri de dispozitive. Cele care nu au fost create cu scopul de a emite energie de radiofrecvenţă şi cu toate acestea o fac ca rezultat al operării lor sunt denumite «radiatori incidentali». Majoritatea motoarelor electrice, regulatoarele de luminozitate, alimentatoarele prin comutaţie, transformatoarele utilitare şi liniile de alimentare sunt incluse în această categorie. Există prea puţine reglementări care să stăpânească zgomotul produs de aceste surse, presupunându-se că acesta poate fi diminuat prin Bunele practici inginereşti (Good engineering practices, GEP), spune FCC.

Comisia a menţionat mai multe alte categorii de aparate care pot cauza creşterea nivelului de zgomot. Una dintre aceste categorii o formează «radiatorii involuntari», cum ar fi calculatoarele, aparatura electrică portabilă, sursele de iluminare de mare eficienţă, care «emit semnale RF prin conducţia cu echipamente auxiliare prin intermediul cablajelor, dar care nu au ca scop emiterea de radiofrecvenţă.» Există reglementări care limitează nivelele energiilor RF care pot fi emise de astfel de dispozitive.

Mai există şi dispozitive care sunt  «radiatori intenţionali (autorizaţi sau neautorizaţi) şi radiatori industriali, ştiinţifici şi medicali (ISM) proiectaţi pentru a genera energie RF prin radiaţie sau inducţie». Telefoanele celulare şi staţiile lor centrale, ruterele wireless, dispozitivele bluetooth, staţiile de emisie TV şi de radio, radarele, cuptoarele cu microunde, aparatele de sudură şi sistemele de iluminare fluorescente – toate intră în această categorie.

În pofida faptului că sunt în vigoare reglementări care includ aceste dispozitive, «astfel de emiţătoare contribuie la nivelul pragului de zgomot prin emisiuni care se situează în afara frecvenţelor care le-au fost alocate. Acestea sunt generate câteodată sub formă de spurii-parazit ale emisiunilor, inclusiv dar fără a se limita la armonice ale frecvenţelor dorite şi produse de intermodulaţie», opinează FCC.

În continuarea acestei descrieri notificarea produsă de FCC adresează publicului o serie de întrebări, cum ar fi identificarea celor mai importante surse de zgomot, serviciile radio care sunt afectate cel mai mult de pragul de zgomot crescut şi la ce nivel acest zgomot cauzează interferenţe dăunătoare anumitor servicii radio. De asemenea FCC ar dori să afle care sunt benzile de frecvenţă care prezintă cel mai mare interes şi dacă problemele sunt mai pronunţate în interiorul clădirilor sau în exteriorul acestora, dacă fenomentul e mai nociv în zonele urbane sau în cele rurale, dacă zgomotul variază în funcţie de sezon şi de oră (noaptea sau ziua). În fine FCC aşteaptă idei privind modalitatea prin care ar fi adecvat să se desfăşoare un studiu privind zgomotul, destinat identificării tendinţelor din acest domeniu.

Răspunsurile la întrebările chestionarului sunt aşteptate la această adresă. Primul comentariu a sosit din partea lui William Gray, un radioamator veteran, care spune că în ultimii ani interferenţele «au devenit mult mai deranjante». El opinează că serviciul de radioamator se simte «cu uşurinţă copleşit» de zgomot, dat fiind că radioamatorii au nevoie să poată recepţiona semnale slabe.




(Traducere de YO4PX. Sursă: Ars Technica, ARRL)

Articol pe această temă:
ANCOM şi lupta cu zgomotul de reţea

*   *   * 

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved