04 January 2015

Înscrierea în baza de date a QRZ
Baza de date a QRZ este actualizată dintr-o varietate de surse. Se respectă anumite reguli pentru a exista certitudinea că în baza de date sunt înscrise exclusiv indicativele unor radioamatori autorizaţi. Articolul de faţă este destinat radioamatorilor care nu îşi au reşedinţa în Statele Unite, sunt nou-veniţi pe saitul nostru şi doresc să-şi adauge indicativele bazei de date. 
Prima regulă pentru înscrierea unui indicativ în baza de date este că acest lucru se poate realiza numai de către un radioamator autorizat, al cărui indicativ figurează deja în baza de date. Procedura poate apărea ca o dificultate celor care nu sunt familiarizaţi cu saitul nostru, însă cei îngrijoraţi trebuie să fie convinşi că noi vom face tot ceea ce este posibil pentru ca indicativele lor să ajungă prezente pe listă. Dacă aţi ajuns pentru prima dată pe QRZ şi nu sunteţi rezident în Statele Unite aveţi nevoie să beneficiaţi de asistenţă pentru a reuşi înscrierea dumneavoastră. Obţinerea de asistenţă nu este dificilă. Pentru început: orice membru al QRZ.com al cărui indicativ figurează în baza de date vă poate fi de ajutor. Dacă aveţi un prieten prezent pe sait rugaţi-l să vă adauge indicativul – şi cu asta treaba e rezolvată.

În cazul în care nu cunoaşteţi personal pe nimeni, există pe sait un grup de voluntari care sunt dornici să vă vină în ajutor. Ei sunt cunoscuţi sub numele de DX Helpers şi au propriul lor forum, numit Callsign Database Helpers. Pentru a obţine listarea indicativului dumneavoastră înscrieţi un mesaj în forum prin clic pe butonul New Thread şi oferiţi câteva informaţii de bază despre dumneavoastră înşivă, cum ar fi indicativul dumneavoastră, numele, adresa pentru QSL etc. – şi unul dintre DX Helper-ii noştri vă va rezolva doleanţa fără întârziere .

Probleme uzuale
Una dintre problemele uzuale este că unii utilizatori nu se înregistrează cu indicativul lor pe rol de nume de utilizator (user name) Sistemul are nevoie ca numele dumneavoastră de utilizator şi indicativul dumneavoastră să fie identice, în caz contrar indicativul dumneavoastră nu poate fi adăugat bazei de date.

O altă dificultate apare în situaţia în care radioamatori din Statele Unite îşi schimbă indicativul sau primesc un indicativ nou de la Comisia federală pentru comunicaţii (Federal Communications Commission, FCC). Un indicativ aparţinând unui radioamator din Statele Unite nu ar trebui NICIODATĂ înscris de o persoană. Sistemul QRZ va adăuga în mod automat indicativul dumneavoastră cel nou în trei zile de la data din care acesta devine valid pe saitul FCC-ului. Acest lucru este important în special pentru abonaţii QRZ, care riscă să-şi piardă calitatea de abonaţi dacă nu aşteaptă ca sistemul să procedeze la actualizare. Sistemul va face actualizarea numelui dumneavoastră de utilizator cu noul dumneavoastră indicativ şi va transfera în mod automat datele biografice şi alte informaţii. Parola dumneavoastă de logare va rămâne neschimbată. Aveţi răbdare, sistemul va funcţiona.

Iar atunci când, uneori, orice încercare dă greş un administrator al QRZ vă stă în permanenţă la dispoziţie pentru a vă ajuta. Pentru a-i contacta pe administratori accesaţi pagina de internet specială QRZ Support Center şi alegeţi una dintre opţiunile uzuale de sprijin, sau trimiteţi-le un mesaj detaliat. Nu va trece multă vreme şi cererea vi se va rezolva.

Bine aţi venit pe QRZ! Acest sait este operat de amatori, pentru amatori şi unica noastră dorinţă este să vă punem la dispoziţie cel mai bun sait de radioamator de pe planetă!
....................................................................................................................
În general datele necesare înfiinţării unei pagini pe QRZ şi care trebuie comunicate DX Helper-ului sunt următoarele:
Date obligatorii 
Indicativul, prenumele, iniţiala mediană (dacă este cazul), numele de familie, adresa rândul 1 (strada, numărul etc.), adresa rândul 2 (oraşul etc.), codul poştal, ţara
Date opţionale 
Orice alte informaţii suplimentare, QTH-locatorul, indicativul anterior, alte indicative care pot fi folosite în paralel, zona CQ, zona ITU, numărul de referinţă IOTA (dacă este cazul), informaţia QSL, adresa publică de e-mail, anul naşterii, se doreşte publicarea anului naşterii pe pagină? (Da/Nu), eQSL? (Da/Nu), LoTW? (Da/Nu), QSL pe cale poştală? (Da/Nu)
Aceste date pot fi oricând actualizate ulterior de către abonat.
(Sursă: pagina QRZ.com)
  
 *   *   * 

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved