21 July 2014

WRTC, un concurs al echităţii
Spre deosebire de celelalte concursuri de radioamator in care locaţiile geografice diferite ale staţiilor şi dotarea lor fortuit inegală au influenţat dintotdeauna rezultatele în defavoarea celor dezavantajaţi de unii dintre aceşti factori World Radiosport Team Championship (WRTC) şi-a propus să realizeze imposibilul, şi anume să ofere condiţii şi şanse egale în eter. 
Echipele se compun din câte doi operatori de top care au obţinut anterior rezultate meritorii în marile concursuri la care au participat. WRTC este organizat la fiecare patru ani şi constă din competiţia dintre aproximativ 50 de echipe din toată lumea, plasate în aceeaşi regiune geografică, care folosesc puteri şi antene identice, eliminându-se astfel toate variabilele – evident, cu excepţia abilităţii de operare. O altă caracteristică importantă a acestei competiţii inedite este faptul că echipele sunt verificate înainte şi în timpul activităţii de câte un arbitru. De asemenea se cuvine menţionat că echipele folosesc indicative scurte speciale, a căror repartizare computerizată este păstrată secretă înaintea concursului, pentru a zădărnici încercarea atât de frecventă şi de tentantă, deşi destul de lipsită de etică, de «sprijinire» a anumitor echipe prin QSO-uri preferenţiale de către conaţionalii echipierilor, aceasta mai ales pe baza postării frecvenţelor lor de operare pe clusterele DX. WRTC-uri anterioare au avut loc în Seattle (1990), San Francisco (1996), Slovenia (2000), Brazilia (2004) şi Rusia (2010).
La ediţia din 2014 care s-a desfăşurat în Statele Unite în zilele de 12 şi 13 iulie, participanţii operându-şi staţiile timp de 24 de ore în cadrul Campionatului IARU, s-au aliniat la start 59 de echipe de operatori din 38 de entităţi DXCC. Este interesant de menţionat că echipele au fost formate deseori din amatori provenind din ţări diferite, accentuându-se prin aceasta caracterul internaţional al competiţiei.
Pe saitul ARRL a fost publicată o relatare despre rezultatele WRTC 2014 şi scorurile finale obţinute. În acestea putem remarca prezenţa tandemului Philippe Lutty LX2A, şeful echipei şi Andy Ruse YO3JR, coechipier, beneficiind de arbitrajul lui Michael Fulcher KC7V, care cu indicativul N1S şi 3613 legături valabile înscrise în log s-au plasat pe poziţia 44 cu un scor de 4.711.516 puncte, dar au obţinut cel mai bun scor în modul de lucru telegrafie în categoria «diplome». Acestea sunt decernate pentru cel mai bun raport scor/legături în CW/legături în SSB, cele mai multe multiplicatoare lucrate şi cea mai bună acurateţe a înregistrărilor în loguri. Raportul dintre legăturile lor în telegrafie comparativ cu cele în SSB a fost mai mic de 35% în favoarea primului mod de lucru. Diploma pentru categoria SSB a fost câştigată de staţia K1M (IK1HJS/I4UFH), la multiplicatori de K1A (N6MJ/KL9A, 436 multiplicatori), iar la acurateţe de W1P (DJ5MW/DL1IAO) cu o rată de eroare de 1%.
Notabilă este şi o altă prezenţă a prefixului YO în ediţia din acest an a WRTC în persoana lui Tiberiu Tebeica YO9GZU, arbitru al echipei IY1LBG-WQ2N care a lucrat cu indicativul K1T şi a ocupat poziţia 29 în clasament.
Articolul de pe pagina asociaţiei amatorilor americani, datat 15 iulie 2014 şi intitulat «E oficial: N6MJ şi KL9A iau aurul la WRTC-214, echipele Slovaciei şi Germaniei câştigă argintul şi bronzul», relatează:

«În urma unor deliberări considerabile cu privire la identitatea echipei plasate pe locul III în World Radiosport Championship 2014 avem de acum rezultatele oficiale. La ceremonia de decernare a diplomelor din 14 iulie care a încheiat competiţia internaţională a radioamatorilor echipa Statelor Unite compusă din Dan Craig N6MJ şi Chris Hurlbut KL9A, care au operat cu indicativul K1A, a obţinut medalia de aur ca răsplată a efortului ei. Coechipierii au adunat 7.184.844 de puncte. Nu a existat prea mult suspans în privinţa locului I, căci Craig şi Hurlbut s-au plasat în fruntea celor 59 de echipe participante de la început. Craig, în vârstă de 33 de ani, originar din Rancho Cucamonga, California, provine dintr-o familie de radioamatori şi şi-a obţinut autorizaţia de când avea doar 8 ani. El a concurat la ultimele trei competiţii WRTC, obţinând locul 4 în 2002, locul 2 în 2006 (împreună cu N2NL) şi locul 3 în 2010 cu KL9A. Hurlbut, 31 de ani, din Bozeman, Montana a devenit radioamator la 10 ani şi a început să lucreze în concursuri la 4 ani după autorizare.
Medalia de argint i-a revenit echipei slovace a lui Rastislav Hrnko OM3BH şi Jozef Lang OM3GI, care au operat cu indicativul W1L şi au acumulat 6.816.144 puncte. Hrnko, 46 de ani, e radioamator de la 10 ani şi a participat la WRTC-2000 şi WRTC-2010. Lang, 54 de ani, a fost autorizat la 15 ani şi a concurat şi el în 2000 şi 2010. Ambii operatori au fost membri activi ai echipei de concurs OM8A.
Stabilirea deţinătorilor locului III nu a fost deloc simplă, dar în urma analizei finale echipa W1P a lui Manfred Wolf DJ5MW şi Stefan von Baltz DL1IAO a câştigat medalia de bronz cu 6.421.383 puncte. Tandemul se plasase pe locul al cincelea în clasamentul scorurilor revendicate (claimed scores) dar încă neverificate.
Arbitrul-şef David Sumner K1ZZ, care a îndeplinit rolul maestrului de ceremonii la decernarea medaliilor şi diplomelor, a spus că arbitrii au lucrat sub o intensă presiune pentru a-şi îndeplini corect atribuţiile şi a fost necesară verificarea extrem de atentă a logurilor celor situaţi pe locurile 3, 4 şi 5 în scorurile revendicate. "Din cauză că abilităţile operatorilor au fost atât de ridicate arbitrii au avut dificultăţi în a-i stabili pe cei plasaţi pe locul III. Am mers până la cele mai mici amănunte în scurtul timp pe care l-am avut la dispoziţie. Dacă nu am fi făcut acest lucru rata de eroare a staţiei W1P ar fi fost de fapt un pic mai mică. În final numărul de puncte care separau echipele de pe locul 4 şi 3 a fost de 8000 de puncte", a spus Sumner. Wolf şi von Baltz i-au devansat pe Kevin Stockton N5DX şi Steve London N2IC care s-au plasat cu indicativul W1Z pe locul al patrulea cu 6.413.056 puncte. Wolf, 42 de ani, s-a aflat la a doua sa participare în WRTC, prima fiind aceea desfăşurată în Slovenia în 2000, iar von Baltz, 38 ani a fost prezent la WRTC 1996 şi WRTC 2000.
Marea majoritate a activităţii a avut loc în telegrafie, cu un raport de 5 la 1 în cazul echipei plasate pe primul loc, deşi coechipierii au realizat şi legături în SSB.
Sumner a menţionat că într-o anumită oră din cursul evenimentului de 24 de ore (la orele 02.00 UTC) cele 59 de echipe au înscris în loguri 13.573 legături – o medie de 115 de QSO-uri pe oră şi pe operator.
Doug Grant K1DG, copreşedinte al WRTC-2014, a spus că «totul a decurs fără incidente în timpul competiţiei.»
Organizatorii au postat rezultatele finale pe saitul lor. Un video de 16 minute realizat la ceremonia de încheiere (partea a 5-a) este disponibil la această adresă

OM3BH, OM3GI (argint), N6MJ, KL9A (aur), DL1IAO, DJ5MW (bronz) 

DJ5MW şi DL1IAO, medalia de bronz

OM3BH şi OM3GI, medalia de argint

N6MJ şi KL9A, medalia de aur

(Prezentare de YO4PX. Surse: WRTC, ARRL)
Alte articole pe această temă: 

*   *   * 

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved