30 April 2014

Satelitul din subsol
Prima proiecţie a filmului The Basement Satellite a avut loc vineri 25 aprilie 2014 în Canada în cadrul Festivalului internaţional al filmului documentar. Scenariul şi regia filmului îi aparţin lui Hyoung-ju Kim.
Iată rezumatul acţiunii, creionat pe saitul Indiewire.com:
În studioul amenajat la subsolul unei clădiri din Mangwon artistul media sud-coreean Song Hojun (radioamator cu indicativul DS1SBO), visează să construiască un satelit şi să-l lanseze în spaţiu. Ar fi primul proiect din lume de acest gen, dat fiind că Song, o persoană privată, nu dispune nici de bani, nici de sprijinul vreunei organizaţii sau al unei agenţii de construcţii spaţiale. 
El doreşte să obţină ajutor iniţiind mişcarea OSSI (Open Source Satellite Initiative). Satelitul care va purta numele de OSSI-1 ar urma să fie construit cu mijloace proprii BIY (Build it Yourself, construieşte-l singur), va cântări 1,33 kg, iar resursele financiare necesare ar urma să fie obţinute prin vânzarea a 10000 de tricouri, care ar asigura acoperirea bugetului de 100 de milioane de won. 
Proiectul său este aparent necugetat şi exagerat de ambiţios, însă cu toate acestea, prin tenacitatea de care numai un artist este capabil, prinde încet-încet contur. Îşi va realiza oare Song proiectul? Filmul prezintă drumul dificil pe care artistul îl parcurge trecând prin faza promovării proiectului său în scopul strângerii de donaţii, a producerii tricourilor, a proiectării şi construcţiei, un drum care îl poartă la Lyon în Franţa, în Samara, Rusia, în Buenos Aires, Argentina pentru a reveni apoi în Seoul, Coreea de sud. În finalul trailerului filmului cu o durată de 3:28 minute putem vedem racheta pregătită în cosmodromul din Baikonur, Kazahstan pentru a purta în spaţiul cosmic şi satelitul OSSI-1, visul unui artist devenit realitate …


(Surse: Hot Docs Trailers, Indiewire, YouTube)



*   *   * 

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved