27 February 2014

Proiectul Tango
Suntem încântaţi să anunţăm un nou proiect de la ATAP, unul la care am lucrat în linişte de peste un an.
Pe măsură ce traversăm zilele vieţii noastre folosim repere vizuale pentru a naviga prin lumea din jurul nostru şi pentru a o înţelege. Ne întrebuinţăm ochii pentru a observa mărimea şi forma obiectelor şi a camerelor şi în timp le reţinem aproape fără efort poziţia şi amplasamentul. Această conştienţă a spaţiului şi mişcării este fundamentală pentru felul în care interacţionăm cu mediul nostru înconjurător şi cu semenii noştri. Suntem fiinţe fizice care trăiesc într-o lume 3D. Cu toate acestea dispozitivele noastre mobile presupun că lumea fizică se sfârşeşte la marginile ecranului.
Scopul proiectului Tango este acela de a înzestra aparatele mobile cu o înţelegere «umană» a spaţiului şi a mişcării.
Echipa noastră a colaborat cu universităţi, laboratoare de cercetări şi parteneri industriali din nouă ţări din lume pentru a recolta rezultatele cercetărilor din ultimul deceniu în domeniul lucrului cu robotica şi viziunea computerizată, concentrând acea tehnologie într-un telefon mobil unic. Acum suntem pregătiţi să punem primele prototipuri în mâinile dezvoltatorilor capabili să-şi imagineze posibilităţile care se deschid şi să ajute la transformarea ideilor în realitate.


Cum ar fi dacă aţi putea afla dimensiunile exacte ale locuinţei dumneavoastră trecând pur şi simplu prin încăperi înainte de a merge să cumpăraţi mobilă? Cum ar fi dacă nu v-aţi mai simţi vreodată pierdut într-o nouă clădire? Cum ar fi dacă direcţionarea nu s-ar limita doar la a vă conduce la adresa căutată pe o stradă? Imaginaţi-vă jucându-vă în casă de-a v-aţi ascunselea cu personajul dumneavoastră preferat din jocurile video. Imaginaţi-vă concurând împotriva amicului dumneavoastră pentru a vă impune controlul asupra unui spaţiu fizic cu ajutorul armatei dumneavoastră miniaturale.
Prototipul nostru actual este un telefon de 5 inchi care conţine componente şi un program destinat urmăririi mişcării complete 3D a aparatului, care creează simultan o hartă a spaţiului înconjurător. Aceşti senzori permit telefonului să realizeze peste un sfert de milion de măsurători în fiecare secundă, actualizându-şi poziţia şi orientarea în timp real şi combinând datele într-un unic model 3D al spaţiului din jurul dumneavoastră. Rulează pe Android şi conţine aplicaţii pentru a furniza informaţii privind poziţia, orientarea şi adâncimea de câmp către aplicaţii Android scrise in Java şi C/C++, precum şi motorul de joc Unity. Lucrul la aceste prototipuri timpurii, algoritmii şi aplicaţiile lor se află în faza de desfăşurare. Ele sunt destinate celor dotaţi cu spirit aventuros, nefiind produse finale. 

Ce urmează? Proiectul Tango se concentrează pe explorarea facilităţilor posibile pe o platformă mobilă. El nu este deocamdată parte a sistemului Android. Ne aflăm în perioada timpurie, pe calea pe care această tehnologie urmează s-o parcurgă pe drumul tranziţiei din laboratoarele de cercetări către mâinile a milioane de oameni. Deşi noi credem că ştim în ce direcţie ne va duce această tehnologie, istoria ne învaţă să ne păstrăm umilinţa atunci când facem previziuni. Dar suntem încântaţi să constatăm că eforturile noastre prind viaţă cu fiecare pas pe care îl parcurgem.
Căutăm dezvoltatori profesionişti care visează să creeze mai mult decât o aplicaţie touch-screen. Aceste aparate sunt dotate cu aptitudinea unică de a «simţi» mişcarea 3D şi geometria. Dorim să găsim parteneri care vor face ca tehnologia să progreseze şi să ofere utilizatorilor minunate facilităţi construite pe această platformă.
Actualmente avem 200 de prototipuri, unele dintre acestea fiind alocate unor proiecte din domeniul navigaţiei indoor şi cartografiei, jocurilor cu participanţi unici sau multipli care folosesc spaţiul fizic şi noi algoritmuri pentru procesarea informaţiilor primite de la senzori. Avem de asemenea exemplare rezervate unor aplicaţii la care deocamdată nici nu ne-am gândit. Spuneţi-ne ce aţi dori să construiţi. Fiţi creativi. Fiţi determinaţi. Fiţi îndrăzneţi. Plănuim să distribuim toate exemplarele disponibile cu începere din 14 martie 2014.

Sperăm că ne veţi însoţi în această călătorie. Suntem încredinţaţi că ea va fi una care merită să fie întreprinsă. Pentru a afla mai multe despre kitul nostru vizitaţi-ne la adresa http://g.co/ProjectTango.
Viitorul e minunat. Vă invităm să-l construim împreună.
Johnny Lee şi echipa ATAP Project Tango 

(ATAP = Advanced Technology and Projects, grup sub egida Google.
Formularul de înregistrare se află pe saitul proiectului. Din cauza restricţiilor impuse de Comisia federală de comunicaţii [Federal Commission of Communications, FCC] deocamdată sunt avute în vedere exclusiv entităţile înmatriculate sau instituţiile – nota mea, YO4PX)
(Traducere şi prezentare de YO4PX. Sursă: Proiectul Tango)


Am găsit pe saitul gsmland.ro un comentariu semnat de Cristian Olar la 25 februarie 2014 sub un scurt anunţ despre Proiectul Tango, pe care îl reproduc întocmai şi fără comentarii:

«Cât de scurt articolul ... N-a observat nimeni faptul că procesorul din spatele tehnologiei e Myriad1 de la Movidius? Ştiţi în ce ţară are Movidius centrul principal de dezvoltare? România! Suntem din Timişoara! Uitaţă-vă la site-ul nostru: http://www.movidius.com/contact-us/ 5 românaşi super talentaţi au lucrat din partea noastră aproape non-stop la proiectul ăsta în ultimul an. Felicitări lor!» 



Despre alte proiecte în desfăşurare se poate citi în articolele

 *   *   * 

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved