23 January 2014

ARRL la 100 de ani – un secol de radioamatorism
Aflat în faţa sediului staţiei centrale a ARRL din Newington, Conecticut W1AW Becky Schoenfeld W1BXY, editor administrativ al QST - revista editată de asociaţia naţională a amatorilor din S.U.A. - ne invită să vizionăm filmul de 24:52 de minute dedicat comemorării celor 100 de ani de existenţa  a American Radio Relay League, s-o însoţim într-o călătorie în timp, explorând contribuţia asociaţiei la dezvoltarea radioamatorismului şi să urmărim evoluţia tehnologiei, pornind de la descoperirile lui Faraday despre inducţia electromagnetică din 1831 şi până la reţelele multimedia de mare viteză din 2013, precum şi rolul ARRL-ului în adoptarea şi promovarea acestor tehnologii de-a lungul anilor.
Sigla romboidă a asociaţiei este recunoscută şi copiată de amatorii din lumea întreagă. Dar care a fost secretul succesului ei timp de un secol? Răspunsul este simplu: asociaţia este compusă din oameni. Amatori de toate vârstele şi de ambele sexe, care practică profesiuni diverse, competitori, pasionaţi de Field Day sau voluntari în serviciul public în situaţii de urgenţă, amatori simpli sau oficiali deservind numeroasele secţiuni ale organizaţiei, se prezintă rând pe rând cu indicativele lor la începutul şi în finalul filmului şi declară mândri: «ARRL-ul sunt eu!». Sunt radioamatori mânaţi de entuziasm şi pasiune, dornici să înveţe, să acţioneze şi să creeze, care şi-au asumat misiunea de a promova şi dezvolta arta, ştiinţa şi bucuria radioamatorismului.
ARRL nu se limitează să reflecte devotamentul şi entuziasmul amatorilor americani, ea reprezintă totodată glasul acestora în relaţiile cu Comisia federală de comunicaţii (Federal Communications Committee, FCC), la Conferinţele mondiale ale radioului (World Radio Communications Conferences, WRC), cu Uniunea internaţională a radioamatorilor (IARU) sau cu publicul. ARRL este sursa primară de informaţii despre ceea ce se întâmplă în lumea radioamatorismului. Ea editează un număr de lucrări şi pagini de internet care acoperă o largă gamă de subiecte, furnizând totodată ştiri, sprijin şi informaţii destinate persoanelor individuale şi cluburilor despre activităţi speciale şi o diversitate de cursuri continuative de pregătire puse la dispoziţia membrilor. (Filmul prezintă staţia W1AW de la care pot opera amatorii aflaţi în vizită la sediul central al ARRL.) În S.U.A. peste 700.000 de persoane se bucură de folosirea şi experimentarea comunicaţiilor fără fir, a radioamatorismului în diferitele sale ipostaze.

 «ARRL-ul suntem noi cu toţii, cei care lucrăm împreună. De o sută de ani membrii ARRL au fost prezenţi pentru a apăra spectrul nostru, pentru a ajuta la educarea unor noi amatori, pentru a vă încuraja să participaţi în concursuri şi în alte activităţi, pentru a promova radioamatorismul în domeniul public, pentru a reprezenta interesele amatorilor la Washington şi în conferinţele internaţionale, pentru a împărtăşi bucuria de a crea şi de a învăţa lucruri noi. 
ARRL este cea mai mare şi mai influentă organizaţie de radioamatori din lume, un premergător pe drumul pe care l-a parcurs radioamatorismul pentru a deveni  hobby-ul tehnic pasionant din zilele noastre. «Însoţiţi-mă în această călătorie în timp», ne invită W1BXY. […]

La centenar ARRL este decisă să facă tot ceea ce se poate face pentru a ajuta radioamatorii să se bucure în continuare de minunatul lor hobby. «Am împlinit 100 de ani, şi acesta este abia începutul», îşi încheie Becky W1BXY prezentarea despre secolul de radioamatorism al ARRL-ului.
Un fapt prea puţin cunoscut, menţionat în film, este legat de interzicerea activităţii radioamatorilor în momentul declanşării primului Război mondial. Forţele navale ale Statelor Unite au preluat monopolul şi controlul asupra tuturor transmisiunilor radio, însă după încheierea războiului Marina ar fi dorit să menţină acest control, permiţând radioamatorilor să funcţioneze doar ca receptori, fără a avea dreptul de a emite. Hiram Percy Maxim (1869-1936, pionier al radioului şi inventator), deţinător după război al indicativului 1AW, co-fondator al ARRL împreună cu Clarence Tuska 1WD au militat împotriva acestei decizii adoptate de legiuitori prin lansări de petiţii, care au fost semnate de mii de amatori şi trimise Congresului Statelor Unite, obţinând în cele din urmă relegalizarea radioamatorismului. Emiţătorul pe scântei al lui Maxim, supranumit Old Betsy, este expus acum la loc de cinste în sediul din Newington al ARRL.
(Surse: saitul ARRL, Wikipedia)


Din partea lui Allen Pitts, W1AGP, manager al departamentului de Media şi Relaţii publice al ARRL, autorul scenariului acestui film aniversar, informat despre publicarea articolului de mai sus, am primit următorul mesaj:
«De o sută de ani ARRL a avut onoarea de a fi liderul radioamatorismului. Hobby-ul şi pasiunea noastră comună continuă să fie locul în care toţi oamenii se pot întâlni ca egali. Mecanici stau de vorbă cu preşedinţi, oameni bogaţi posesori ai celor mai noi şi sofisticate transivere schimbă zâmbind saluturi cu cei care nu dispun decât de un radio vechi autoconstruit. Această amiciţie internaţională demonstrează că există Bine în lume, în pofida tuturor tulburărilor. Membrii ARRL sunt hotărâţi să prezerveze această valenţă unică şi sunt încântaţi să-şi împărtăşească istoria cu toţi radioamatorii lumii.
73
Allen Pitts   W1AGP»
(Traducere şi prezentare de YO4PX. Sursă foto: QRZ.com)




About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved