14 October 2013

Fond de caritate iniţiat de echipa IG9Y
   
Salutări din partea echipei Lampedusa. Suntem un grup internaţional care va opera de pe insulă între 17 şi 30 octombrie 2013, inclusiv în etapa de SSB a concursului CQWW DX, cu indicativul IG9Y. Operatorii sunt HA1YA, JH5GHM, LZ1QN, , N3BNA, PC5A, PE1ITR, S50X, S52RU, S57UN, S57DX, S59A, RC0F, RT4RO şi VE3LA.
Am fost profund întristaţi (laolaltă cu restul lumii) când am aflat de tragicul naufragiu din largul insulei Lampedusa produs la 4 octombrie. Mai mult de 300 de oameni şi-au pierdut viaţa în accident. Tragedia e cu atât mai mare cu cât vasul se afla doar la 800 de metri de ţărm atunci când a luat foc şi s-a scufundat. 
Atâtea vieţi omeneşti pierdute, fiecare dintre victime având mame şi taţi şi o familie care îl iubea! Este o nenorocire care depăşeşte înţelegerea noastră. Vrednicii locuitori ai Lampedusei fac tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a veni în ajutor supravieţuitorilor, dar sunt atâtea lucruri necesare!
Ce am putea face pentru a da şi noi o mână de ajutor? Echipa Lampedusa a deschis un cont în care cei doritori să poată trimite donaţii pentru asistarea celor care au nevoie de ele. Ne dăm seama cât de mari sunt nevoile, dar ne amintim de povestea stelei de mare. Dacă vom reuşi să ajutăm măcar şi o singură persoană putem considera aceasta o realizare.

Acceptăm donaţii prin PayPal la ig9y.charity@gmail.com. Puteţi trimite donaţiile dumneavoastră şi direct la ON4LG. Toate contribuţiile vor fi confirmate, cu excepţia cazului în care veţi indica faptul că nu doriţi acest lucru. Avem un comitet contabil care va ţine o evidenţă transparentă şi vom transmite donaţiile dumneavoastră 100% în scopuri caritabile.
Dorim să mulţumim comunităţii radioamatorilor şi sponsorilor pentru sprijinul lor generos şi sperăm să vă putem înscrie în log.
Mai multe informaţii despre DXpediţia IG9Y pot fi găsite la http://ig9.ii9p.com/
                                              Dale Long, N3BNA în numele echipei Lampedusa
P.S. Ştim că problema refugiaţilor trebuie soluţionată în ţările lor de origine. Însă noi şi locuitorii insulei Lampedusa nu avem posibilitatea de a schimba situaţia lor nefericită. În ceea ce ne priveşte vom face atât cât ne stă în putere. Sperăm că comunitatea radioamatorirlror îşi va demonstra compasiunea pentru acest tragic accident.
(Surse: DX World Net, saitul Dxpediţiei IG9Y)

(P.S. La 11 octombrie s-a produs un nou naufragiu între Malta şi Sicilia, în apropierea insulei Lampedusa, de pe urma căruia 50 de persoane dintre cei circa 250 de imigranţi aflaţi la bordul vasului şi-au pierdut viaţa - nota mea, YO4PX)

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved