05 April 2013

DX-manii şi Codul lor de comportament
Standardele de operare sunt în declin, orice DX-man cunoaşte acest lucru. Chiar şi Uniunea internaţională a radioamatorilor (International Amateur Radio Union, IARU) s-a sesizat şi a publicat în iunie 2008 o Rezoluţie prin care încuraja radioamatorii «să opereze la cel mai înalt nivel de performanţă, acordând cuvenită consideraţie celorlalţi utilizatori ai benzilor de radioamatori.»
Publicarea articolului «Eticheta DX» scris de Randy Johnson W6SJ în numărul pe martie 2010 al revistei QST (în traducere în limba română aici) a suscitat un nou efort global pentru a-i convinge pe toţi amatorii să opereze în conformitate cu Rezoluţia IARU. Ulterior un grup internaţional de DX-mani a redactat Codul de comportament al DX-manului. De la lansarea sa radioamatori de pe toate continentele s-au alăturat acestui demers. Dumneavoastră puteţi juca un rol important în popularizarea sa. Este un proiect despre care se poate spune pe bună dreptate «suntem cu toţii implicaţi în el, putem beneficia cu toţii de pe urma sa.»
Au fost numeroşi cei care au spus că lupta împotriva comportamentului nepoliticos este o cauză pierdută, însă noi nu împărtăşim această opinie. Dorinţa noastră este ca toţi operatorii în benzile de unde scurte din lume să sprijine instaurarea unor standarde mai înalte de comportament, cunoscând faptul că zeci de mii de alţi amatori le sprijină şi ei.
Operarea lipsită de respect faţă de alţii nu cadrează cu înaltele comandamente ale hobby-ului nostru. Mai mult, este de-a dreptul contraproductivă şi contrară scopului nostru, acela de a petrece momente plăcute în timpul practicării sale.
Fiţi mândri de realizările dumneavoastră, dar manifestaţi respect faţă de amatorii nou-veniţi, care încă nu deţin abilităţile şi echipamentul dumneavoastră. Lor li se cuvine aceeaşi consideraţie de care aţi avut parte atunci când aţi fost mai tineri. Să facem ceea ce ne stă în puteri pentru a promova practici de operare etice şi politicoase în rândul comunităţii DX, pentru ca noi cu toţii să ne putem bucura mai mult de ceea ce facem. Fiecare amator capabil că genereze un semnal care poate fi auzit de staţia DX ar trebui să aibă ocazia de a realiza o legătură fără a fi strivit de cei nepoliticoşi.
Într-un efort de a restaura un comportament mai manierat în benzi The DX Code of Conduct vă cere să năzuiţi la înălţarea unei ştachete etice. Un mare număr de cluburi DX şi de asociaţii naţionale au subscris la acest Cod şi le-au cerut membrilor lor să-l adopte şi să şi-l asume.

Codul de comportament al DX-manului cu comentarii:
Voi asculta, voi asculta şi iar voi asculta.
Acest lucru pare de la sine înţeles, dar importanţa sa este vitală. Ascultând cu atenţie în loc de a ne repezi să transmitem ne va ajuta să înscriem DX-ul în log. Trebuie să ascultaţi pentru a afla dacă DX-ul lucrează split, şi în caz că lucrează split să aflaţi unde ascultă? Apoi trebuie să ascultaţi staţiile care cheamă, pentru a înţelege cum procedează DX-ul. De pildă, e posibil ca el să treacă gradual în sus sau în jos prin ecartul de frecvenţă al pailapului. Veţi putea găsi astfel cea mai bună frecvenţă pentru a-l chema. Poate ar fi cazul să vă întrebaţi: «chiar am nevoie să lucrez acest DX  tocmai acum? N-aş putea aştepta până ce pailapul se mai subţiază?»

Voi chema numai dacă pot recepţiona staţia DX în condiţii bune.
Trebuie să ascultaţi cu atenţie pentru a vă da seama cât de bine auziţi staţia DX, pentru a vă asigura că o veţi auzi şi atunci când va răspunde chemării dumneavoastră, evitându-se astfel interferenţa prin transmiterea într-un moment nepotrivit. Pentru operatorul staţiei DX este extrem de frustrant să cheme o staţie care este incapabilă să-l audă, ceea ce cauzează un neîncetat QRM. 

Nu mă voi încrede în cluster şi înainte de a chema mă voi convinge că cunosc indicativul DX-ului.
Semnalările pe cluster menţionează deseori indicative greşite. Înainte de a înscrie o staţie DX în log ar trebui să auziţi efectiv indicativul acesteia în eter – nu vă încredeţi în reţelele de semnalări. Operatorul DX ar trebui să-şi transmită indicativul la intervale regulate. Din nefericire nu toţi operatorii fac acest lucru!

Nu voi interfera staţia DX şi nici pe cei care o cheamă, nu mă voi acorda vreodată pe frecvenţa DX-ului sau în ecartul de frecvenţă pe care îl ascultă.
Din păcate astfel de greşeli sunt comise de numeroşi operatori ale căror practici de operare lasă de dorit. Suntem năpăstuiţi în mod frecvent de «poliţaii de bandă», persoane care se reped necontenit să atragă atenţia celor care cheamă că «DX-ul ascultă mai sus», adăugând deseori injurii gratuite. Regula e simplă: nu transmiteţi vreodată – niciodată! – pe frecvenţa DX-ului, indiferent de motivele care ar putea exista. Daţi atenţie instrucţiunilor operatorului DX dacă el lucrează split, pentru a chema în porţiunea de bandă indicată de el.  

Înainte de a chema voi aştepta ca DX-ul să-şi încheie legătura pe care a început-o.
Dacă transmiteţi înainte de încheierea unui QSO cu o altă staţie veţi interfera schimbul de informaţii, prelungind QSO-ul şi încetinind procedura acestuia. Poate părea o isteţime să vă «strecuraţi» indicativul propriu în momentul în care QSO-ul anterior e pe cale să se încheie, însă multor staţii DX această metodă nu le e pe plac, pentru că poate tulbura tiparul lor de operare, cel cu ajutorul căruia toţi solicitanţii află când anume trebuie să cheme.

Îmi voi transmite întotdeauna indicativul complet.
Acest lucru este esenţial atât pentru CW cât şi pentru SSB, pentru că indicativele incomplete necesită transmiteri suplimentare, ceea ce încetineşte lucrul operatorului DX cu pailapul. Dacă el ar răspunde unor indicative parţiale s-ar putea crede că şi ceilalţi trebuie să-şi transmită parţial indicativele. În general operatorii staţiei DX nu procedează astfel. Folosiţi întotdeauna indicativul dumneavoastră complet.

Voi chema şi voi asculta la intervale rezonabile. Nu voi chema încontinuu.
Chemarea neîntreruptă denotă egoism şi aroganţă. Cu ajutorul unui calculator sau al unui manipulator cu memorie este simplu să chemi fără încetare. Din nefericire aceasta vă va împiedica să ascultaţi şi să înţelegeţi ce se întâmplă. În plus amplifică mult QRM-ul, făcând viaţa grea staţiei DX, dar şi tuturor celorlalţi.

Nu voi transmite dacă operatorul DX a chemat un alt indicativ, nu indicativul meu.
Probabil că e cât se poate de evident, şi totuşi se întâmplă frecvent. Dacă vă e clar că staţia DX nu vă cheamă pe dumneavoastră nu transmiteţi.

Nu voi transmite dacă operatorul DX a cerut completarea unui alt indicativ care nu se aseamănă cu indicativul meu.
Dacă în viaţa din afara radioamatorismului cineva ar răspunde în locul altei persoane căreia i s-a adresat întrebarea aceasta ar fi considerată o impoliteţe! De unde ştiţi dacă staţia DX v-a chemat pe dumneavoastră sau pe altcineva? Dacă DX-ul chiar v-a chemat şi nu va auzi că îi răspundeţi vă va mai chema o dată. Atunci puteţi să-i mai răspundeţi. A chema fără ca răspunsul să vi se adreseze dumneavoastră amplifică nivelul QRM-ului şi încetineşte dramatic procedura de lucru.

Nu voi transmite dacă operatorul DX a chemat o altă zonă geografică, nu zona mea.
Trebuie să acceptaţi că atunci când operatorul staţiei DX cheamă o anumită zonă geografică (de exemplu NA pentru America de nord, AS pentru Asia) trebuie să vă abţineţi de la a chema până în momentul în care instrucţiunile operatorului se schimbă. Chiar dacă preferinţele sale vi se par incorecte, trebuie să-i urmaţi instrucţiunile. Operatorul DX este cel care deţine controlul. Iată un aspect important: dacă operatorul DX lucrează o anumită regiune şi uită să menţioneze acest lucru după fiecare QSO, nu începeţi să chemaţi imediat. Chemaţi numai dacă este limpede că el şi-a schimbat intenţia anterioară. A proceda altfel este nepoliticos şi încetineşte desfăşurarea operaţiunii. 

Dacă DX-ul mă cheamă nu-mi voi repeta indicativul decât atunci când am impresia că nu l-a recepţionat corect.
Dacă vă veţi repeta indicativul operatorul staţiei DX va crede că vi l-a recepţionat eronat. El se va strădui să asculte cu atenţie sporită – un alt motiv de a îngreuna munca sa. În general un operator DX va înscrie în log ceea ce a auzit prima dată dacă nu îi veţi mai transmite nimic în plus.

Voi fi recunoscător dacă reuşesc să contactez DX-ul.
Cu siguranţă că realizarea unei legături cu un operator aflat într-o entitate depărtată poate conferi un sentiment de mândrie. Dar înainte de a vă lăsa îmbătat de această performanţă gândiţi-vă la ajutorul primit din partea partenerilor dumneavoastră, poate din partea d-lui Icom, a d-lui Alpha sau a d-lui Force 12. Dacă ego-ul dumneavoastră vă îndeamnă să vă arogaţi întreg meritul, mai încercaţi ceva: închideţi amplificatorul şi conectaţi transiverul la un dipol. Dacă veţi străpunge pailapul şi în aceste condiţii atunci dumneavoastră, Operatorul, puteţi să vă însuşiţi o mai mare parte a meritelor.
Ar trebui de asemenea să recunoaşteţi că nu aţi fi putut realiza QSO-ul fără îndemânarea operatorului situat de cealaltă parte a pailapului, cel care fără îndoială a făcut sacrificii pentru a se afla acolo pentru dumneavoastră. Aşa că e indicat să fiţi recunoscător pentru tot sprijinul de care aţi beneficiat.

Îmi voi respecta colegii radioamatori şi mă voi comporta astfel încât să le câştig respectul.
Respectul înseamnă un comportament civilizat faţă de semeni. Vânătoarea DX este extrem de competitivă. Dacă nu veţi dovedi respect s-ar putea să vă alegeţi cu o proastă reputaţie. Ne vom putea afla cea mai mare plăcere în lucrul DX atunci când vom manifesta unii faţă de ceilalţi politeţe, respect reciproc şi chiar şi un dram de modestie!

(Traducere şi prezentare de YO4PX. Sursă: DX Code of Conduct)



 Operatorii norvegieni Einar 3Y1EE şi Kare 3Y2GV pe ins. Petru I în 1987

Practici de operare de ON4WW (versiune revăzută)
Ghidul DX-manului începător de K7UA


(Meritul iniţierii Codului de comportament al DX-manului îi revine lui Randy Johnson W6SJ (SK) care a depus mari eforturi pentru popularizarea sa şi pentru întreţinerea saitului. Mulţumim, Randy! - nota mea, YO4PX)

*   *   * 


About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved