16 March 2013

Ce este IARU?
Creată în Paris, Franţa IARU (International Amateur Radio Union) a fost protectorul şi purtătorul de cuvânt al comunităţii radioamatorilor cu începere din 1925. Constituţia IARU, amendată ultima oară în 1989, organizează Uniunea în trei organizaţii regionale, care corespund celor trei regiuni ale ITU (International Telecommunication Union). Constituţia IARU permite uneia dintre societăţile-membre ale IARU să deservească Secretariatul internaţional al Uniunii.
Actualmente Secretariatul internaţional îşi are sediul la American Radio Relay League (ARRL), asociaţia radioamatorilor din S.U.A., în Newington, CT 06131-0905, S.U.A.
IARU este o organizaţie compusă din peste 160 de societăţi naţionale de radioamator din întreaga lume. Secretariatul internaţional primeşte din timp în timp cereri de informaţii din partea unor amatori individuali care ar dori să devină membri IARU. Organizaţia nu are membri individuali. Cea mai bună cale de a sprijini IARU este de a se menţine calitatea de membru în una sau mai multe societăţi naţionale de radioamator.




IARU este condusă de Consiliul administrativ (Administrative Council, AC). Acesta constă din preşedintele IARU, vicepreşedintele, secretarul şi câte doi reprezentanţi din fiecare dintre cele trei organizaţii regionale IARU. Din Regiunea I-a fac parte Europa, Africa, Orientul mijlociu şi o parte a Asiei. Regiunea a II-a cuprinde America de nord, America de sud şi America centrală. În Regiunea a III-a se găseşte cea mai mare parte a Asiei şi Pacificul. Consiliul administrativ stabileşte politica organizaţiei. Toţi membrii Consiliului administrativ sunt voluntari, la fel ca şi oficialii şi directorii organizaţiilor regionale ale IARU.

Uniunea internaţională de telecomunicaţii (ITU) este agenţia Naţiunilor Unite care se ocupă de tehnologiile de informaţii şi de comunicaţii. Din domeniul de activitate al ITU fac parte şi serviciile de comunicaţii, cum ar fi serviciile de radioamator şi de sateliţi de amator. Sectorul Radiocomunicaţii al ITU (ITU-R) administrează spectrul internaţional al frecvenţelor radio şi resursele de orbite ale sateliţilor. Una dintre principalele activităţi ale IARU este aceea de a lucra în cadrul structurii ITU pentru a prezerva şi menţine spectrul alocat serviciilor de radioamator şi de sateliţi de amator şi de a promova utilitatea şi valoarea radioamatorismului. IARU participă la toate întâlnirile ale ITU-R care au un potenţial impact asupra radioamatorismului. În afară de calitatea de membru sectorial al ITU-R IARU este şi membru sectorial al Sectorului Dezvoltare al ITU, prescurtat ITU-D. Comunicaţiile de urgenţă şi planificarea reacţiei la dezastre sunt subiecte discutate în ITU-D, iar IARU participă la aceste discuţii. Cele nouă persoane individuale membre ale Consiliului administrativ nu pot fi prezente la toate numeroasele întâlniri ITU care sunt importante pentru radioamatorism. Există însă un număr semnificativ de persoane individuale calificate, denumite Experţi consultanţi şi Reprezentanţi tehnici, care pe bază de voluntariat îşi dedică timpul şi eforturile pentru a fi de faţă la întâlniri şi pentru a participa în numele IARU la grupurile de lucru sau de studiu. (Mai multe despre ITU în articolul «Interviu cu Dr. Hamadoun I. Touré, secretar general al ITU, HB9EHT» şi în articolul «Un interviu cu Hans Zimmermann HB9AQS», coordonator internaţional al IARU pentru situaţii de urgenţă.)

IARU Monitoring System constă dintr-un număr de operatori radio din toată lumea care monitorizează spectrul de radioamator pentru depistarea intruşilor şi a staţiilor neradioamatoare care transmit pe frecvenţele alocate radioamatorilor. Atunci când este descoperit un intrus se iau măsuri pentru a-l aduce pe acesta în atenţia autorităţii de telecomunicaţii din ţara în care se află intrusul, pentru ca semnalul său să fie eliminat din benzile de radioamator.


IARU Beacon Project întreţine o serie de balize radio în diferite părţi ale lumii, astfel ca operatorii radio să poată determina tiparele de propagare şi să poată participa la studii de propagare. (Articolul în limba română «Reţeaua de balize NCDXF/IARU» la această adresă.)

IARU sponsorizează Campionatul anual IARU HF. Societăţile-membre ale IARU şi voluntarii IARU sunt încurajaţi să participe la concurs pentru a promova competenţele Uniunii.

Worked All Continents este cea mai veche diplomă din radioamatorism. Diploma de bază poate fi obţinută de cei care au realizat legături confirmate cu şase continente ale lumii (legăturile cu Antarctica sunt valabile pentru cel mai apropiat continent cu o populaţie permanentă). Cererile sunt în general prezentate propriilor societăţi-membre IARU ale solicitanţilor.

În primăvara fiecărui an IARU sponsorizează Ziua mondială a radioamatorismului (World Amateur Radio Day, WARD). Societăţile-membre IARU sunt încurajate să profite de această zi specială pentru a promova radioamatorismul în ţara lor.
Din timp în timp IARU se implică şi în alte proiecte speciale legate de radioamatorism. În plus cele trei organizaţii regionale IARU îşi sponsorizează propriile lor activităţi, cum ar fi campionatele RGA (Amateur Radio Direction Finding, ARDF).
(Sursă: saitul IARU)

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved