21 October 2011

CEPT propune alocări de frecvenţe pentru radioamatori în unde medii
O mică alocare de circa 15 kHz în fragmente în banda de 500 kHz în beneficiul serviciului de radioamator ca utilizator secundar – aceasta este propunerea făcută de o echipă formată din aproximativ 50 de reprezentanţi ai guvernelor europene şi alţi împuterniciţi, membri ai CEPT (European Conference of Postal and Telecommunications Administrations) în pregătirea următoarei World Radiocommunication Conference WRC12.
Aceştia au dat curs unei invitaţii a Federal Network Agency din Germania şi s-au întâlnit la sfârşitul lunii septembrie în Mainz.
Discuţiile au dus la un compromis în privinţa dimensiunii benzii de radioamator care ar urma să fie alocată, şi anume ecartul 472-480 kHz, cu o putere maximă EIRP de 5 waţi.
În afară de Colin Thomas G3PSM ca reprezentant al Regiunii a I-a IARU şi John Gould G3WKL din partea asociaţiei naţionale britanice RSGB au fost prezenţi Peter Frey HB9MQM şi Ulrich Müller DK4VW, reprezentanţi din partea DARC în domeniul administrării frecvenţelor, ambii membri ai delegaţiei elveţiene respectiv germane.
Nouă administraţii şi-au declarat disponibilitatea de a sprijini rezultatul discuţiilor ca o propunere comună europeană, care va fi prezentată la ultima întâlnire a Grupului pregătitor al Conferinţei mondiale WRC, care va avea loc la Bucureşti în luna noiembrie 2011. După toate probabilităţile alte guverne se vor alătura acestui rezultat al întâlnirii din Mainz, astfel ca CEPT să-i poată reprezenta în chestiunea acestei propuneri pe toţi membri săi la WRC12 care se va desfăşura la Geneva în ianuarie-februarie 2012.
(Sursă: Southgate AR News) 
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ULTIMA ORĂ
2 noiembrie 2011

Succes în Europa
În cursul întâlnirii pregătitoare a Conferinţei mondiale a radiocomunicaţiilor CEPT 12 (World Radiocommunications Conference, WRC, Geneva, 23 ianuarie-17 februarie 2012) care a avut loc la Bucureşti între 1 şi 4 noiembrie 2011 s-a convenit asupra unei Propuneri comune europene (European Common Proposal, ECP). Această propunere reprezintă votul în bloc a 48 de administraţii şi a fost adoptată fără a se fi prezentat opinii contrare. Ea propune alocarea pentru serviciul de amator în folosinţă secundară a unei porţiuni de spectru de la 472 la 480 kHz, cu o limită de putere maximă de 5 waţi eirp.
Acum propunerea va fi înaintată Uniunii internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITU) ca o contribuţie a CEPT (Conferinţa europeană a administraţiilor poştale şi de telecomunicaţii).
Aş dori să folosesc prilejul pentru a mulţumi tuturor celor care au participat la lucrările grupului de lucru care au dus la adoptarea acestei propuneri. Mulţumiri de asemenea acelor societăţi-membre europene care au contribuit la influenţarea administraţiilor lor naţionale în această chestiune.
Ne vedem la WRC-12.
Colin, G3PSM, co-ordonator CEPT pentru punctul 1.23 al Agendei.
(Prezentare de YO4PX. Sursă: saitul Regiunii a I-a IARU)

*   *   *

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved