26 March 2011

Activitate cu scop caritabil din Sierra Leone
În strânsă cooperare cu Fundaţia DAGOE şi organizaţia caritabilă Mercy Ships patru radioamatori olandezi şi un radioamator liberian vor fi activi din Sierra Leone. 
Arie PA3A, Arie PA3AN, Ad PA8AD, Bas PD0CAV şi Dickson EL2DT plănuiesc să lucreze cu indicativul 9L5MS în CW, SSB şi RTTY pe benzile de la 160 la 6 metri între 29 martie şi 18 aprilie 2011.
Ei vor folosi trei staţii (inclusiv amplificatoare), iar antenele vor fi Yagi pentru benzile de la 20 la 6 metri şi antene verticale pentru benzile de la 30 la 160 de metri.
În filmul cu o durată de 3 minute postat pe saitul expediţiei Arie PA3A relatează:
«Aceasta nu este o expediţie obişnuită. Sierra Leone se situează pe locul 5 printre cele mai sărace ţări din lume. Mercy Ships, o organizaţie umanitară, administrează vasul-spital African Mercy. Acesta acostează în porturile unor ţări de pe coasta Africii, pentru a acorda asistenţă medicală gratuită locuitorilor. Încercăm să promovăm organizaţia în rândul comunităţii mondiale a radioamatorilor. Nu sunt mulţi cei pe deplin conştienţi de starea jalnică a asistenţei medicale în ţările sărace. Există foarte puţini doctori, dentişti şi foarte puţine spitale. Noi dorim să sponsorizăm activitatea organizaţiei şi prin intermediul radioamatorismului să conştientizăm opinia publică cu privire la nevoile oamenilor din ţările africane.
În 2007 am vizitat Liberia şi am realizat circa 25000 de legături. Cu banii primiţi de la dumneavoastră pentru confirmările QSL am putut sponsoriza construirea unui mic spital în Monrovia. Ne puteţi ajuta contactându-ne, solicitând QSL-ul nostru şi adăugând sponsorizarea dumneavoastră. Toţi banii vor fi îndreptaţi pentru proiectele umanitare ale Mercy Ships.»
QSL via birou sau direct la PA3AWW.
Confirmările vor putea fi solicitate şi online.
Urmăriţi saitul nostru pentru informaţii suplimentare şi ultimele ştiri.
(Surse: Southgate AR News, saitul expediţiei)

*   *   * 

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved