15 January 2011

Martti Laine, o legendă vie


Martti Laine s-a născut în anul 1946 şi a luat contact cu radioamatorismul prin intermediul fratelui său mai mare Reijo, OH2EW, care preda cursuri la radioclubul local. La 15 ani modelele sale au fost vestiţii expediţionari Gus Browning, W4BPD şi Don Miller, W9WNV. Prima expediţie la care a participat a fost alături de fratele său pe insula Aaland, ca OH2EW/OH0, unde a fost fascinat de pile-up-uri (pentru începători: pile-up = cuvânt compus în limba engleză, pronunţat "páilap", în jargonul radioamatoricesc: îngrămădeală de staţii aflate pe aceeaşi frecvenţă sau pe frecvenţe apropiate, care încearcă să contacteze o staţie rară) şi unde a revenit apoi in fiecare vară.

După ce Don Miller şi-a încheiat călătoriile mai rămăsese o singură ţară DXCC neactivată, insula Annobon. In 1970 Martti şi amicul său de o viaţă Ville, OH2MM au activat 3C0 pentru prima dată, îmbolnăvindu-se cu această ocazie de malarie.
Dornic de a-şi adjudeca titlul de câştigător simultan într-un an al celor două etape ale marelui concurs CQ World Wide DX Contest, CW şi SSB, performanţă neatinsă de nimeni înaintea sa, Martti a instalat o staţie de concurs în Gambia şi cu indicativul ZD3X a cucerit ambele titluri. Peste ani a decis să-şi reegaleze propriul record şi a reuşit acest lucru de pe insula Madeira sub indicativul CT3BH, iar mai târziu de pe insulele Canare ca EA8BH.
În 1995 Martti Laine a organizat o Conferinţă internaţională de Radioamatorism la Beijing, la care au participat operatori din peste 20 de ţări. El a vizitat peste 115 ţări, dintre care cele mai importante sunt evident cele cu ocazia cărora noi entităţi au fost înscrise pe lista DXCC. Unele vizite au avut rol de misionariat, cu scopul declarat de a implementa radioamatorismul prin înfiinţarea şi echiparea unor staţii de club, precum şi prin antrenarea şi autorizarea unor operatori locali în Sudan, Sudanul de sud, Iordania, Albania, Myanmar şi Coreea de nord.
Martti a scris şi o carte: "Unde mergem data viitoare?", precum şi o mulţime de articole.
(Surse: Informaţii postate pe internet de SM7PKK, diverse articole despre OH2BH, buletine DX, texte de pe QSL-uri, loguri etc.)

Martti, OH2BH

de Paul Byron Peters, VE7BZ (ex VE7AVV)
Articol publicat în 2005 şi republicat în 2006 pe www.orcadxcc.org 
Traducere şi adaptare de Francisc Grünberg, YO4PX



ANII DE ÎNCEPUT ŞI CELE ZECE ŢĂRI NOI

A trăi viaţa la turaţie maximă - atât ca poziţie cât şi ca ţeluri şi identitate personală - iată o deviză care i se potriveşte destul de bine prietenului nostru Martti OH2BH, DX-manul desăvârşit.
Lui Martti viaţa îi aduce noi şi noi lucruri bune, cea mai recentă schimbare fiind reîntoarcerea împreună cu familia în Finlanda sa natală, după şapte ani petrecuţi în străinătate, ultima sa staţionare fiind la Beijing, în China. La nivel personal revenirea sa pare să aibă o semnificaţie aparte, ca o încununare a numeroaselor sale activităţi preferate în decursul a nu mai puţin de 40 de ani.
Într-un moment al vieţii Martti şi-a fixat ca scop ceea ce i se părea a fi Evenimentul prin excelenţă în radioamatorism: activarea unei ţări noi în beneficiul comunităţii DX internaţionale. Privind în urmă trebuie să recunoaştem că scopul a fost atins cu asupra de măsură: Martti a adăugat programului DXCC zece astfel de noi entităţi. Odinioară năzuise să devină un câştigător de concursuri, şi nici nu şi-ar fi putut imagina că va ajunge să domine marea scenă a concursului CQ World Wide DX Contest timp de patru decenii. Un produs direct al pasiunii sale pentru competiţii a fost crearea unui filosofii de echipă complet noi în pregătirea unei staţii şi a unei echipe de concurs, şi anume abordarea "Formula I". (Vezi http://www.qsl.net/oh1noa/ccf2000/formula4.htm)
Oricare dintre cele zece lansări pe orbită ale ţărilor noi ar putea constitui ea însăşi un subiect de prima pagină, să le enumerăm dar cu admiraţia cuvenită: (După data publicării acestui articol Martti a mai adăugat prin activitatea sa două entităţi noI pe lista DXCC - nota mea, YO4PX)


MISIONARUL ŞI ONORURILE
Dăruind pe calea eterului radioamatorilor de pe toate meridianele o revărsare aparent inepuizabilă de satisfacţii, Martti - fidel naturii sale generoase - a făcut întotdeauna câţiva paşi în plus în calea sa spre perfecţiune. Pe lângă vizitarea ţărilor îndepărtate, Martti a dorit să realizeze ceva mai semnificativ, mai durabil. El a decis să devină ambasadorul radioamatorismului şi şi-a fixat ca misiune ajutorarea acelor ţări, pentru ca ele să poată fi înscrise ca partenere egale în marea familie a comunităţii mondiale a radioamatorilor.
Martti a deschis astfel o nouă eră în istoria expediţiilor: el a întrodus conceptul de DXpediţie misionară, şi nu peste multă vreme a ajuns să realizeze o strânsă colaborare cu administraţiile locale, să deschidă prin aceasta noi orizonturi şi să adauge importante valori fenomenului DX. Din munca sa de misionariat "la faţa locului" merită amintite redactarea regulamentului de radiocomunicaţii de amator în Albania (ZA1A), asistenţa acordată amatorilor din Birmania pentru relegalizarea iubitului lor hobby (XZ1A), convingerea nord-coreenilor că radioamatorismul nu reprezintă un pericol (P51BH) - (se pare că în acest caz eforturile sale nu a avut din păcate efecte prea durabile - nota traducătorului) - şi conducerea unui curs de radioamatorism destinat tinerilor din Beijing, China (BY1DX). Este important de menţionat că succesul lui Martti cu ZA1A a fost un rezultat direct al noii ere ce se anunţa în relaţiile dintre Est şi Vest. Prin munca sa Martti a oferit DXmanilor - beneficiarii direcţi ai strădaniilor sale de misonar - rezultate perene pentru anii ce vin. Reţeta adevăratului său succes este evident: Dăruieşte şi ţi se va dărui!


Realizările sale individuale şi de echipă în domeniul radioamatorismului nu au trecut neobservate. În anul 2000 Uniunea Internaţională a Radioamatorilor (IARU) a recunoscut eforturile depuse de el pentru reînscrierea unor naţiuni pe harta radioamatoricească. La Convenţia de la Dayton din anul 2000 (Dayton, S.U.A. este locul de desfăşurare al uneia dintre cele mai importante reuniuni ale radioamatorilor, similară cu cea de la Friedrichshafen, Germania - nota traducătorului) Martti a fost desemnat ca un adevărat vizionar DX şi i s-a decernat titlul de "Radioamatorul anului". În aprilie 1989 a devenit al patrulea membru al CQ Contest Hall of Fame (Galeria celebrităţilor instituită de revista CQ, în care sunt înscrişi cei mai mari concursionişti ai lumii). Cu mulţi ani înainte, şi anume în ianuarie 1972 Martti a fost onorat cu înscrierea ca al optulea membru al CQ DX Hall of Fame (Galeria celebrităţilor în fenomenul DX). Prin obţinerea celor două diplome instituite de revista CQ Martti se alătură unor personalităţi legendare ale radioamatorismului, dar, şi mai remarcabil, devine prima persoană care figurează în ambele galerii ilustre.

ACTORUL ŞI PUBLICUL SĂU
Ce altceva s-ar mai putea spune despre Martti? Cred că se cuvine să amintim câte ceva şi despre stilul său de operare. Când l-am auzit pentru prima dată pe Martti (cu mult înainte de a fi autorizat) şi mai târziu, când am avut plăcerea de a-l lucra eu însumi, nu am putut să nu remarc dorinţa sa de a acorda atenţie fiecărei legături - respectul său faţă de colegii săi operatori aflaţi în pailap este remarcabil. Cred că obiectivul pe care şi-l fixează este acela de a asista pe fiecare în a-l contacta pentru prima dată sau pentru a lucra o ţară nouă. El este foarte "lucrabil"! Concepţia sa de operare se rezumă la ceea ce el numeşte relaţia "actor-public". Prin această abilitate de a controla dorinţa şi nerăbdarea operatorilor din zilele noastre să lucreze o ţară nouă Martti reuşeşte să menţină un dialog pozitiv in stresul pailapului, ceea ce îi permite să asigure o operaţiune ordonată şi un public mulţumit. Rezultatul: tuturor li se dă o şansă de a-l lucra şi de a se bucura de această performanţă. Iată câteva dintre locaţiile exotice din care am avut prilejul de a-l lucra pe Martti în decursul anilor:

Membru al expediţiei venezuelane YV0D pe insula Aves în 2004


DX-MANUL ŞI COMPETITORUL
Fără îndoială că Martti este unul din cei mai împliniţi DX-mani ai timpurilor noastre. Bucurându-se de sprijinul soţiei sale iubitoare Lenna, OH2BE el şi-a urmat imboldul pasiunii sale mistuitoare pe toate meridianele. Deşi viaţa operatorului staţiei DX ne poate părea o pură încântare, ea este de fapt o teribilă punere la încercare a aptutudinilor individuale de a "funcţiona" în condiţii deseori extrem de dificile. Ca orice lucru din viaţă care merită să fie făcut temeinic, şi în acest domeniu se cere experienţă, pentru a dobândi calităţile umane necesare unei prestaţii de înalt nivel. E clar că Martti are aceste calităţi din plin. A îndura frigul extrem al Antarcticii şi umiditatea junglei africane, a te îmbolnăvi de malarie şi de a o lua de la capăt, a insista acolo unde aparent nu mai e nici o şansă, a depăşi imensa dezamăgire a unor negocieri eşuate cu demnitari străini - toate acestea sunt ingredientele adevăratului DX-man. Pus în faţa unor astfel de provocări Martti şi-a dovedit tenacitatea şi inventivitatea, pentru că el visează necontenit "visul DX". După cum a spus legendarul Louie Ochi-roşu (*):
O, nu conteni, noapte însingurată
Tu m-ai învăţat să trăiesc, să iubesc,
Şi să lucrez DX

Pentru a încheia această retrospectivă despre Martti să-l cităm şi pe un alt personaj legendar, Veteranul, care spune că "a lucra DX este o stare de spirit" şi că "pe un DX-man nu-l judeca după ce a lucrat, ci după felul său de a fi şi de a gândi".

(*) Louie Ochi-roşu (Red-Eyed Louie), Veteranul (the Old Timer), QRP-istul, Palos Verdes Sundancers sunt personaje imaginare - tipuri de radioamatori create de Hugh Cassidy, WA6AUD, vestitul redactor al buletinului West Coast DX - care figurau permanent în cronicile sale din anii '70, spre deliciul a nenumăraţi cititori canadieni şi americani. Autorul cunoscutului sfat "Work 'em now, worry later" (Mai întâi lucrează-i, apoi te-ngrijorează) este Hugh Cassidy, alias Veteranul (WA6AUD s-a stins din viaţă la 12 septembrie 2005) - nota traducătorului. (Vezi articolul Hugh Cassidy WA6AUD şi eternele enigme ale DX-ului)

În drum spre insulele Aaland

3C0 insula Annobon, o ţară nouă în eter

Ville OH2MM şi Martti OH2BH internaţi într-un spital din Helsinki, bolnavi de malarie după expediţia pe ins. Annobon. Pe noptieră, evident, un transiver!

Martti OH2BH şi Paul VE7AVV în Vancouver, BC, Canada la reuniunea 
Pacific Northwest DX Convention din iulie 2003

*   *   *
  • Fery, I hope everyone enjoys reading this article about Martti. I found great pleasure in preparing the story as it had never been done in the past. It is a story that really needed to be told to the world. Martti is an international diplomat and a true gentleman in the world of amateur radio. I am proud to call him my friend. 73 de Paul, VE7AVV
  • Thank you kindly for your professional efforts, Fery! If I can be of any help please let me know! Martti, OH2BH

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved