15 September 2010

PSK Reporter, un instrument de propagare DX în timp real

Există programe de calculator a căror denumire poate induce în eroare în privinţa funcţionalităţii şi scopurilor, acesta este şi cazul noului program PSK Reporter, care oferă o nouă cale pentru monitorizarea în timp real a propagării DX şi a vizualizării pe Google Maps cu ajutorul unui simplu brauser. Saitul programului se găseşte la această adresă.

PSK Reporter nu suportă numai modul digital PSK, ci şi multe alte semnale radio pe toate benzile de radioamatori în RTTY, SSTV, ROS, iar pentru cei mai puţini atraşi de modurile digitale, PSK Reporter suportă şi telegrafia.
Cum lucrează PSK Reporter?
Sistemul nu transmite semnale în eter, ci foloseşte doar semnalele existente transmise de radioamatorii care lansează CQ.
Această abordare este diferită de alte instrumente care monitorizează propagarea, ea oferă avantajul de a se baza pe o reţea de staţii receptoare şi de supraveghere situate în toată lumea, ceea ce asigură o acoperire mai bună fără a se ocupa vreo lărgime de bandă.
Într-o primă fază de utilizare nu este necesară deţinerea unei autorizaţii de radioamator pentru a deveni o staţie de monitorizare. Pentru început tot ceea ce se cere este o antenă, un receptor radio, un calculator şi o conexiune de internet pentru a activa o staţie de monitorizare şi pentru a trimite rapoarte online.
Dacă deţineţi o autorizaţie PSK Reporter vă va da posibilitatea de a vă monitoriza propria staţie pentru a o asculta şi pentru a trimite semnale care să vă arate aproape instantaneu cât de departe merge semnalul dumneavoastră. PSK Reporter trimite automat ultimul dumneavoastră QSO la logul disponibil online.

Exemple pentru indicativul F1JXQ:

Cum se instalează PSK Reporter?
Pentru utilizatorii Windows nu este fapt necesară o instalare sau un program şi există şanse ca dumneavoastră să-l aveţi deja instalat fără să-l fi activat până acum. Într-adevăr, PSK Reporter este incorporat în vestitul program Ham Radio Deluxe 5 cu modulul DM780.
Configurarea lui PSK Reporter este foarte simplăîn modulul DM780 clic pe «Program Options», apoi pe «PSK Reporter” şi bifaţi căsuţele «Enable updates» şi «Log updates».


În Linux PSK Reporter este integrat cu fldigi 3.1http://www.w1hkj.com/Fldigi.html
De asemenea PSK Reporter este disponibil pentru programul ROS (pentru Windows), pentru a-l activa mergeţi la opţiunea «Skeds»

Pentru cei care au deja instalat programul Ham Radio Deluxe cu modulul său DM780 se alege din meniu Tools, apoi opţiunea PSK Reporter. Aceasta va deschide o casetă de dialog, în care se bifează căsuţa send updates – asta e totul.

Pentru cei care nu au HRD instalat – care acum e pe bani – WSJT-X suportă noul mod pentru semnale slabe JT9. În saitul lui K1JT se descarcă programul (pentru Windows sau Linux), se alege caseta Enable PSK Reporter din ecranul Setup şi apoi se merge la http://pskreporter.info/pskmap.html pentru a vedea semnalările. Aveţi grijă să înscrieţi propria frecvenţă la Dial Frequency (în MHz) în partea dreaptă de jos a ferestrei Wide Graph. (Facilităţile pentru controlul transiverului urmează ...)

Programul oferă şi numeroase statistici, cum ar fi lista celor mai favorabile 10 frecvenţe ale utilizatorului, bazat pe geolocaţia IP-ului, lista celor mai active staţii monitorizate în ultima săptămână, staţii rare DXCC în eter. În septembrie 2010 au fost active între 200 şi 400 de staţii monitoare pe zi.
(Traducere şi prezentare de YO4PX. Sursă: blogul lui F1JXQ)

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved